Româna Maghiara Engleza Franceză
Primaria Reghin
Primaria Reghin
Primaria Reghin

HOTĂRÂREA NR. 67

27-04-17 11:07

DIN 27.04.2017 privind aprobarea cooperării dintre Municipiul Reghin şi Fundația pentru protecția animalelor ”Robin Hood” Austria în vederea inițierii unei campanii de vaccinare, microcipare și castrare a câinilor/pisicilor de pe raza municipiului Reghin

Consiliul Local al Municipiului Reghin, judeţul Mureş;
Având în vedere adresa Fundației pentru protecția animalelor ”Robin Hood” Austria,  reprezentată prin președinte - d-na Marion Löcker, înregistrată la instituţia noastră sub nr. 32074/28.03.2017;
Analizând Raportul de specialitate comun al Compartimentului Juridic şi al Serviciului Buget Contabilitate înregistrat sub nr. 34434/19.04.2017, precum şi avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Reghin;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale - actualizată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2), lit. d) și lit. e), alin. (6) lit. a) pct. 19, alin. (7) lit. a) coroborat cu art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală - republicată, cu modificările şi completările ulterioare,


HOTĂRĂŞTE:


Art.1. (1) Se aprobă cooperarea dintre Municipiul Reghin şi Fundația pentru protecția animalelor ”Robin Hood”  Austria în vederea inițierii unei campanii de vaccinare, microcipare și castrare a câinilor/pisicilor de pe raza municipiului Reghin, în condiţiile prevăzute în Convenţia de Cooperare - anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
     (2) Se aprobă cuprinderea și alocarea din bugetul local al Municipiului Reghin a sumei de 5.000 lei necesară în vederea susținerii campaniei menționate la alin. (1) din prezenta hotărâre.


Art.2. Se împuterniceşte d-na Maria Precup, Primarul Municipiului Reghin, cu  semnarea actului prevăzut la art. 1.


Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează  Serviciul Buget Contabilitate şi Compartimentul Juridic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Reghin.


Art.4. Prezenta hotărâre se comunică la: Instituţia Prefectului Judeţul Mureş, Primarul Municipiului Reghin, Fundația pentru protecția animalelor ”Robin Hood” Austria,  Serviciul Buget Contabilitate, Compartimentul Juridic, Mass-Media, afişare, publicare pe site-ul Primăriei. 


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,  
CONSILIER LOCAL                 
MARIAN OVIDIU MIHAI  

CONTRASEMNEAZĂ, 
SECRETAR
RĂDOI MIRELA MINODORA

Anexă la HCL Reghin nr. 67/27.04.2017