Româna Maghiara Engleza Franceză
Primaria Reghin
Primaria Reghin
Primaria Reghin

ZIUA POLIŢIEI LOCALE

19-05-17 12:12

21 mai 2017

          La fel ca în fiecare an, pe 21 Mai, creștinii îi cinstesc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, aleşii Domnului pentru întărirea credinţei, sfinţi protectori, înclinaţi spre toleranţă şi ocrotirea aproapelui, principii respectate şi de Poliţia Locală, a cărei ocrotitori sunt. 
          Instituție înființată în urmă cu 6 ani, Poliția Locală își exercită atribuţiile în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
          Aspectul civilizat de spaţiu comunitar al municipiului, ordinea şi curăţenia comunităţii sunt principalele argumente după care acţionează agenţii din cadrul Poliţiei Locale Reghin concomitent cu apropierea faţă de cetăţeni pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.
          La ceas aniversar, urăm polițiștilor locali La Mulţi Ani cu sănătate şi multe împliniri profesionale.

Primar,
Precup Maria