Româna Maghiara Engleza Franceză
Primaria Reghin
Primaria Reghin
Primaria Reghin

Comunicat

08-06-14 11:07

„Ziua Filantropiei – Ziua Copilului în culori” sărbătorită la Reghin

          Evenimentul „Ziua Filantropiei – Ziua Copilului în culori” este organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Asociaţia Filantropia Ortodoxă – Filiala Reghin în colaborare cu Primăria municipiului Reghin şi Consiliul Local Reghin.

          Aproximativ 500 de copii din aşezămintele sociale din judeţele Alba şi Mureş, patronate de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, vor participa în 10 iunie, la Reghin, la evenimentul „Ziua Filantropiei – Ziua Copilului în culori”.

          Manifestările vor debuta la ora 10,00 la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin unde va avea loc un spectacol susţinut de copiii din aşezămintele sociale ale Eparhiei de Alba Iulia.

          De la ora 12,00 copiii vor veni în centrul municipiului unde va avea loc Concursul de desene pe asfalt, după care, de la ora 13,00 vor participa la Balul masca organizat pentru copiii ocrotiți în cadrul așezămintelor sociale, la Sala festivă „Mirona”.

          În paralel manifestările cuprind şi o expoziţie cu lucrări artistice şi obiecte realizate de copiii din aşezămintele sociale aflate în cadrul reţelei de asistenţă socială a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

          Evenimentul se bucură de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei care le va pune la suflet copiilor un cuvânt duhovnicesc.

 

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Reghin