Româna Maghiara Engleza Franceză
Primaria Reghin
Primaria Reghin
Primaria Reghin

Mesaj aniversar

06-03-13 11:59

de 8 martie al Mariei PRECUP - primarul municipiul Reghin

          În fiecare an de 8 martie sărbătorim Ziua Internaţională a Femeii. În această zi reflectăm asupra incredibilelor reuşite ale femeilor şi onorăm rolul acestora în societate. 
          Cred că în prezent femeile au ajuns unde mamele şi bunicile noastre poate doar şi-au imaginat că e posibil.  Femeile reprezintă aproape jumătate din forţa de muncă şi majoritatea studenţilor din universităţi. În calitate de antreprenoare şi din poziţii de management contribuie la creşterea economică, iar din funcţiile publice pe care le ocupă în număr tot mai mare atât la nivel central cât şi local, asigură o administraţie mai eficientă şi apropiată de cetăţeni.
          Prin mesajul pe care îl adresez astăzi tuturor femeilor din Reghin şi nu numai îmi doresc mai mult decât orice, să onorez femeile deschizătoare de drumuri din trecut datorită cărora astăzi femei de pretutindeni au un cuvânt de spus în viaţa, familia şi în comunitatea lor. 
          Anul acesta marcăm 102 ani de sărbătorire a Zilei Internaţionale a Femeilor, şi celebrăm, în toată lumea, reuşitele sociale, politice şi sociale ale femeilor din trecut, prezent şi viitor. 8 martie ne oferă oportunitatea de a aduce un omagiu tuturor femeilor din lume – mame, soţii, bunici, surori, fiice. În ultimul secol, de la prima sărbătorire a Zilei Internaţionale a Femeilor, s-au produs numeroase schimbări pozitive în privinţa drepturilor femeii, în posibilitatea de educaţie a acesteia şi participarea activă a ei în viaţa economică şi politică. În întreaga lume femeile joacă un rol cheie în multe, dacă nu chiar în toate aspectele vieţii.
          Dar, în timp ce reflectăm asupra triumfurilor trecutului, trebuie să acţionăm în ceea ce priveşte potenţialul fără limite al viitorului. Iar pentru a câştiga viitorul, trebuie să echipăm femeile tinere cu informaţie, deprinderi profesionale şi şanse egale.
          Securitatea economică a femeilor, de care depinde securitatea economică a unei familii de cele mai multe ori, sprijinarea antreprenoarelor, reprezentarea mai puternică a femeilor în domenii tipic masculine, combaterea disciminării şi a violenţei împotriva femeilor reprezintă priorităţi în cadrul administraţiei pe care o conduc.
          Sunt convinsă de faptul că prin stimularea potenţialului şi talentului tuturor cetăţenilor oraşului putem asigura o sursă extraordinară pentru creşterea economică şi prosperitatea Reghinului. Sunt convinsă de faptul că în aceste vremuri dificile din punct de vedere economic, nu există o investiţie mai bună!
          Vă îndemn ca în ziua de 8 martie să vă aduceţi aminte de acele femei din vieţile dvs. care şi-au lăsat amprenta asupra dvs., care v-au influenţat şi v-au determinat să deveniţi ceea ce sunteţi astăzi. Spuneţi-le cât de importante sunt pentru dvs. şi multumiţi-le!
          Iar dumneavoastră doamnelor, vă doresc să aveţi parte de oameni dragi alături care să vă aprecieze în fiecare zi a vieţii!

La Mulţi Ani!

Maria PRECUP – Primar Reghin