Româna Maghiara Engleza Franceză
Primaria Reghin
Primaria Reghin
Primaria Reghin

COMUNICAT DE PRESĂ

08-10-12 13:34

Primăria Municipiului Reghin prin Biroul Cadastru si Registru Agricol informează că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Mures, în baza Regulamentului CE 776/2012, începând cu 16 octombrie, va autoriza la plată avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă – SAPS 2012.

De acest avans vor beneficia toţi fermierii pentru care s-a finalizat verificarea condiţiilor de eligibilitate în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.
Plăţile în cadrul campaniei SAPS 2012, se vor face la cursul de schimb 4,5383 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/1 din 29 septembrie 2012.
Menţionăm că pentru campania SAPS 2012, România beneficiază de o alocaţie financiară de 1.043.001.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Reghin