Româna Maghiara Engleza Franceză
Primaria Reghin
Primaria Reghin
Primaria Reghin

RAPORTUL PRIMARULUI PE ANUL 2005

18-09-06 09:08

Anul 2005, a fost un an în care am continuat programele si proiectele de dezvoltare economica si sociala a Reghinului, pe care le-am propus electoratului înca din campania electorala a anului 2004, la baza preocuparilor mele fiind cetatenii urbei, dar si dezvoltarea municipiului.

     Demersurile zilnice au vizat si vizeaza în permanenta bunastarea reghinenilor si gospodarirea eficienta a resurselor de care dispune administratia publica..
     Doresc sa va multumesc pentru sprijinul acordat în anul 2005, pentru ca municipiul nostru sa se ridice la nivel european, si am speranta ca si în lunile ce au ramas din anul 2006 vom putea realiza împreuna mai multe lucruri benefice pentru Reghin, ca sa-si poarte cu mândrie titlul de "ORASUL DE PE DEAL ".
     Raportul primarului municipiului Reghin, reprezinta nu numai o obligatie dar si o necesitate în contextul preocuparii pentru o reala deschidere si transparenta a institutiei noastre, fiind unul din instrumentele prin care institutia pe care o conduc pune la dispozitia cetatenilor în format scris si electronic pe portalul Primariei municipiului Reghin modalitati pentru a se informa corect asupra activitatii noastre.
     Starea socio – economica si planul de dezvoltare durabila a municipiului Reghin vor face obiectul unui alt material pe care intentionam sa-l oferim dezbaterii publice facând totodata si o evaluare pe baza de chestionare pentru a putea elabora o Strategie a orasului cât mai apropiata de nevoile si sperantele cetatenilor, întrucât Strategia  locala de dezvoltare durabila ( Agenda locala 21) trebuie sa urmareasca identificarea la nivel local a problemelor sociale, economice si de protectie a mediului.
     Pentru a avea  o privire de ansamblu asupra municipiului nostru, prezint mai jos unele date de ordin statistic pentru anul 2005:

A.Echiparea teritoriului:
1.Suprafata totala  5609 ha
2.suprafata agricola 4031 ha
- din care arabila:  2208 ha
   pasuni         462 ha
   fânete         397 ha
   vii               59 ha
   livezi           905 ha
B.Populatia:
–populatia stabila        36.126 locuitori
–populatia pe nationalitati –români      23.611
                                         -maghiari    10.396
                                         -rromi           1.831
                                         –germani         237
                                         –ucrainieni           7
                                         –sârbi                  3
                                         –turci                 13
                                         –evrei                  6
                                         –rusi                    5
                                         –bulgari               3
                                         –cehi                   1
                                         –greci                  1
                                         –italieni               2
                                         –alte etnii            8
                                         –nedeclarati        2
-populatia pe religii
        –ortodocsi           22.283
        –romano catolici    3.550
        –greco catolici       1.851
        –reformati            7.188
        –evanghelici            209
        –unitarieni                63
        –baptisti                   86 
        –penticostali           113
        –adventisti             361
        –alte                      423
 –populatia pe sexe
        –barbati            17.766
        –femei              18.360
  
Rata somajului în municipiul Reghin este de   3,55 %
Unitati de învatamânt, sanatate si cultura
Unitati de învatamânt:
 –Gradinite cu program normal   7
 –Gradinite cu program prelungit  5
 –scoli generale    6
 –scoli speciale    1
 –învatamânt liceal   3
 –învatamânt privat   5
Sanatate :
–Spitalul municipal “dr. Eugen Nicoara”Reghin
Cultura si arta:
 –Biblioteca “P.Maior”
 –Casa de Cultura “E.Nicoara”
 –Casa de Cultura a Tineretului “G.Enescu”
 –Muzeul Etnografic

Va informam  în continuare  asupra principalelor activitati derulate de Primarie în anul 2005.
I.DIRECTIA ADMINISTRATIE PUBLICA
Este condusa de un director – MERDARIU MARIA DOMNICA , care are în subordine : Biroul Administratie Publica Locala, Relatii Publice, Secretariat, Arhiva,  Serviciul Asistenta Sociala si Autoritate Tutelara, Biroul Cadastru si Registru Agricol, Compartimentul Juridic.
II. BIROUL ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA, RELATII PUBLICE, SECRETARIAT, ARHIVA
 
1.-Componenta Biroului:
Biroul administratie  este compus din 6 persoane, sef birou interimar fiind numita dna STEF ADRIANA. Cei sase functionari publici care asigura desfasurarea activitatilor specifice sunt:
Farcas Rodica-referent, functie publica de executie
Miclea Angela-referent, functie publica de executie
Pintea Maria-referent, functie publica de executie
Moldovan Sorina-consilier debutant, functie publica de executie
Vlad Alina Liliana-consilier debutant-functie publica de executie.
2.-Obiectul de activitate al biroului:
-punerea în aplicare a prevederilor Legii 215/2001 – privind administratia publica locala, referitoare la elaborarea de acte normative si a altor reglementari privind activitatea Primariei mun.Reghin, aducerea la cunostinta publica si persoanelor interesate a Dispozitiilor Primarului, activitate privind rezolvarea  în termenul si cu respectarea prevederilor legale a solicitarilor sesizarilor si reclamatiilor cetatenilor;
-activitati privitoare la alegeri, listele electorale permanente, evidenta persoanelor cu drept de vot, etc.
-verificarea documentatiilor ce stau la baza eliberarii autorizatiilor familiale si persoanelor fizice, conform prevederilor Legii 300/2004;
-completarea, modificarea, suspendarea, anularea autorizatiilor de PF/AF;
-verificarea si eliberarea autorizatiilor de functionare orar (acordurilor de functionare) în baza HCL 28/2002 si a HCL 66/2005 si a autorizatiilor pentru vânzarea în pietele municipiului;
-verificarea documentatiilor depuse de persoanele fizice si operatorii de transport pentru eliberarea autorizatiilor de taxi permanente si sezoniere conform Legii 38/2003 a taximetriei;
-preluarea inventarelor si a proceselor verbale privind primirea-predarea documentelor tuturor serviciilor si compartimentelor catre arhiva în conformitate cu Legea 16/1996-legea Ahivelor Nationale- efectuarea inventarului general al tuturor documentelor , evidente, selectionare, depunere si pastrare a documentelor precum si eliberarea de copii legalizate dupa actele arhivate; eliberarea de certificate de rol financiar, certificate de vechime în munca, etc.;
-asigurarea si completarea serviciului de registratura-secretariat-protocol, expedierea corespondentei;
-asigurarea evidentei si folosirii stampilelor institutiei, a ordinelor, circularelor, comunicarilor privind sentintele penale;
-completarea Anexei 1-Cerere de deschidere succesorala-.
3.-Sinteza activitatii pe anul 2005:
-Numarul total al DISPOZITIILOR emise de Primar :  2117 ;
-Numarul total al AUTORIZATIILOR DE FUNCTIONARE eliberate în baza Legii nr. 300/2004, pentru  desfasurarea de activitati economice independente de catre  persoane fizice  si asociatiile familiale :184
-Numarul total al autorizatiilor PF/AF completate /modificate: 49
-Numarul total al  autorizatiilor PF/AF suspendate: 85
-Numarul total al autorizatiilor PF/AF anulate: 122
-Numarul total al AUTORIZATIILOR(ACORDURILOR) DE FUNCTIONARE ORAR   eliberate în baza HCL nr. 28/2002 si a HCL nr. 66/2005: 287
-Numarul total al acordurilor/autorizatiilor de functionare orar anulate: 66
-Numarul total al AVIZELOR DE PRINCIPIU pentru diverse manifestari publice si activitati desfasurate pe raza municipiului Reghin: 48
-Numarul total de AUTORIZATII TAXI atribuite: 92 ,din care:33 pentru grupa taximetristilor independenti si 59 pentru grupa operatorilor de transport.
-Numarul total de autorizatii de taximetrie preschimbate : 12
-Completarea Anexei I privind DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCE-SORALE:  121
-Numarul total al AUTORIZATIILOR DE PIATA  :43
-Numarul total al RASPUNSURILOR SI AL CERTIFICATELOR  REFERITOARE LA ARHIVA INSTITUTIEI: 173
-Numarul total al COPIILOR DUPA ACTE DIN ARHIVA INSTITUTIEI:   39
  
III.SERVICIUL  ASISTENTA SOCIALA SI AUTORITATE TUTELARA
 
COMPONENTA SERVICIULUI :
1.sef serviciu – Raileanu Carmen
2.consilier- Molnar Bernat Augustin
3.consilier- Iepure Marcela
4.referent - Cseh Magdalena
5.referent – Lazar Claudia
6.referent - Gagyi Mihaela
Activitatea serviciului  se împarte în:
-autoritate tutelara
-asistenta sociala
-spatiu locativ, asociatii si fundatii, asociatii de proprietari
Acest serviciu  se confrunta   cu un numar  foarte mare   de solicitari în cazul actiunilor de divort, stabilirea domiciliului  minorului, majorarea contributiei de întretinere cât si reglementarea programului de vizitare a minorilor.
Obiectul de activitate al acestui serviciu  consta în principal în efectuarea anchetelor sociale  referitoare la minorii aflati  în dificultate, persoanele puse sub interdictie  pe cale judecatoreasca, rezolvarea solicitarilor  instantelor de judecata, organelor de politie, unitatilor de ocrotire pentru minori,  a spitalelor de psihiatrie.
Pe lânga toate acestea , autoritatea tutelara este solicitata  sa asiste persoanele vârstnice în fata notarului public la încheierea contractelor de întretinere conform Legii nr.17/2000, privind asistenta persoanelor vârstnice. 
Participa la audierea minorilor  care au savârsit diferite infractiuni, la Parchete si Politie.
S-au efectuat anchete sociale  în vederea evaluarii dosarelor privind  minorii institutionalizati.  S-au întocmit anchete sociale si pentru instituirea curatelei si a tutelei, plan de servicii, dispozitii ale primarului de aprobare a planului de servicii.
Serviciul colaboreaza cu unitatile sanitare,  Politie si Directia Generala de Protectia Copilului Mures,  în vederea  întocmirii documentatiei necesare emiterii  dispozitiilor de nume  si prenume în cazul minorilor gasiti sau  abandonati în spital.
În colaborare cu Politia Reghin, Corpul Gardienilor Publici, Jandarmerie si Directia Generala pentru Protectia Copilului Mures  s-a participat la activitati care vizeaza  copiii strazii.
În perioada sarbatorilor de pasti si  craciun s-au întocmit anchete sociale la familiile aflate în criza sociala, în vederea acordarii de ajutoare materiale de catre asociatiile  si  fundatiile din Reghin si strainatate.
Pentru a putea fi îndeplinite  toate aceste activitati a fost necesara deplasarea în repetate rânduri pe teren la domiciliul persoanelor solicitante, cât si efectuarea   investigatiilor la diferite institutii pentru rezolvarea fiecarui caz în parte.
Totodata, se desfasoara si activitati  concretizate  în  redactarea lucrarilor, îndosarierea lor, scaderea acestora,  iar la sfârsitul anului arhivarea lor.
Prin acest serviciu se asigura zilnic  cetatenilor consultanta juridica  constând în informatii în domeniul asistentei sociale si a autoritatii tutelare.    
Cantina de ajutor social, este constituita ca unitate publica de asistenta sociala  cu personalitate juridica si functioneaza în subordinea Consiliului local al municipiului Reghin. Îsi desfasoara activitatea în cadrul  Centrului de Îngrijire si Asistenta Reghin , din str. Pandurilor nr.34.
Cantina presteaza servicii sociale gratuite  sau contra-cost persoanelor aflate în situatii economico-sociale deosebite prin pregatirea si servirea  mesei zilnice pentru cei 60 de asistati, hrana care se distribuie o data pe zi.
 
În anul  2005 activitatea Serviciului de asistenta sociala si autoritate tutelara
s-a desfasurat dupa cum urmeaza: 
Au fost  efectuate    anchete sociale , dupa cum urmeaza:
 977    -  pentru
- Judecatorie  cazuri de divort,  întreruperea  executarii pedepselor, adoptii, plasamente  - Politie pentru delicventa juvenila         
- Directia Generala de Asistenta Sociala . Mures- pentru persoanele  cu handicap
- Institutii de învatamânt  - pentru  acordare  de burse     –Directia de Munca, Dialog, Familie si Solidaritate Sociala -  pentru aprobarea acordarii alocatiei de stat, acordare ajutoare banesti;    
-Directia  Generala pentru  Protectia Copilului - pentru plasamente, adoptii, asistenti   maternali, reevaluari;
–pentru Primarie- eliberare Livret de famili, reducere impozit, acordare de masa la Cantina de ajutor social;       
-Centrele de Îngrijire si Asistenta, Camine pentru vârstnici, Camine pentru pensionari-in vederea internarii; 
  187 -pentru persoanele cu  handicap gr.I cu  asistent personal    -verificarea dosare ajutor social
–verificarea dosarelor alocatie de sustinere si complementare
Instituit curatela  dupa cum urmeaza:   81   
Instituit  tutela 
– din anul 2005 instituirea tutelei se face de catre instanta de judecata, dar documentele se întocmesc de catre Primaria de domiciliu a minorului
Asistare persoane vârstnice la Biroul Notarului Public   -25 persoane 
Plan de servicii    -24 cazuri
S-au prelungit un numar de   9 Conventii de parteneriat cu asociatiile si fundatiile  cu caracter social din municipiul Reghin, dupa cum urmeaza:
–Asociatia Filantropia Ortodoxa  - Asezamântul social  „ CASA MARIA I”
–Asociatia Filantropia Ortodoxa  - Asezamântul social  „ CASA MARIA II”
–Casa  de copii orfani Sfântul Iosif
-Fundatia PROVIDENTIA
-CASA DIO  
–Asociatia CARITAS – Centrul de îngrijire la domiciliu
–Centrul de zi SF.VASILE CEL MARE
–Asociatia  “CURAJ SI LUMINA
– Centrul Comunitar pt. Vârstnici “Sfântul ANDREI”
Eliberare  de lapte praf   -5028   cutii
- distribuire ajutoare umanitare din partea unor fundatii din strainatate  persoanelor bolnave,  cu handicap  gr.I de invaliditate si familiilor de rromi cu situatie materiala precara.
Evidenta  Hotarârile de plasament pentru minorii din Reghin  de la Comisia judeteana pentru Protectia Copilului Tg.Mures: 
Ajutoare sociale   - întocmit dosare în baza Legii nr.416/2001  privind venitul minim garantat:     
–din luna ianuarie si pâna în decembrie 2005 s-au platit un nr.de 3287 familii beneficiari de ajutor sociale
–sume  achitate/2005     273.107 lei RON  - sume virate de la Consiliul Judetean Mures
Au fost întocmite state de plata, fise de calcul , Dispozitii de punere în plata, suspendare, încetare,modificare, comunicari.        
Alocatii nou nascut -                                                432 
Adeverinte nou nascut si ajutorul social                  2832  
Alocatii de stat                                                        480 
Alocatii familiale  complementare                             932
Alocatii de sustinere pentru familiile monoparentale  535
Au fost întocmite : State de plata, Borderouri, Dispozitii de punere în plata, suspendare, încetare,modificare, Anchete sociale, comunicari, statistica privind alocatii de stat si alocatii suplimentare  DMFSS, statistici ajutor social la DMFSS , Agentia pt. ocuparea fortei de munca si Casa de asigurari de sanatate.
  
ACTIVITATEA  PRIVIND SPATIILE LOCATIVE, ASOCIATII
SI FUNDATII, ASOCIATII DE PROPRIETARI,.
–relatii cu cetatenii
–verificarea dosarelor locative preluate;
-întocmirea fiselor de calcul;
-întocmirea listei de prioritati  cu punctaj obtinut  în vederea atribuirii unei locuinte din fondul locativ de stat sau sociale, prezentarea  listelor cu  spatiile locative pentru aprobare Consiliului local; 
-verificarea cartilor de imobil pentru spatiile locative din fondul locativ de stat în vederea depistarii persoanelor care ocupa abuziv locuinte;
-întocmirea dispozitiilor  de repartizare a locuintelor.
-conducerea evidentelor privind închirierea spatiilor locative proprietate primariei;
-întocmirea dosarului de subânchirieri a spatiilor locative proprietate de stat.
–centralizarea   solicitarilor  pentru înscrierea pe listele de prioritati  în vederea atribuirii unei locuinte  prin ANL destinata închirieii  în vederea repartizarii   blocurilor  construite  în cadrul acestui program.
–Întocmit fise de calcul pe baza criteriilor aprobate pentru apartamentele ANL;
–afisare listei de prioritati ;
–repartizarea locuintelor ANL;
ASOCIATII DE PROPRIETARI
-tine evidenta  si legatura permanenta cu asociatiile de proprietari din municipiul Reghin;
-convocarea si pregatirea sedintelor trimestriale , întocmirea proceselor verbale de sedinta;
–asigura îndrumarea metodologica a asociatiilor de proprietari;
ASOCIATII SI FUNDATII
-tinerea evidentei  asociatiilor si fundatiilor  de pe teritoriul Reghinului;
-pregatirea sedintelor si întocmirea procesului verbal de sedinta;
-Organizarea de manifestari culturale si  sportive.
Obiective propuse pentru anul 2006:
–implementarea noii legislatii  în activitatea serviciului si asigurarea functionarii conform standardelor Uniunii Europene;
–demararea de proiecte  sociale în colaborare cu Compartimentul Integrare Europene pentru atragerea de venituri extrabugetare;
–continuarea actiunilor de prevenire a separarii copilului de parintii sai;
–crearea de servicii  destinate persoanelor cu nevoi speciale si dizabilitati  - în urma încheierii Conventiilor de parteneriat cu asociatiile  si fundatiile din Reghin -  ;
–identificarea persoanelor  si familiilor marginalizate social si luarea de masuri de prevenire si combatere a marginalizarii sociale;
–asigurarea unei bune colaborari cu toate institutiile specializate în protectia copilului, a persoanelor cu andicap, spitale, medici de familie, politie, institutii de învatamânt, culte, asociatii si fundatii;
–derularea de campanii de informare a cetatenilor asupra modului de organizare si functionare a institutiei;
–îmbunatatirea relatiilor de colaborare  între serviciu si celelalte servicii, birouri si compartimente din cadrul Primariei Reghin.
–perfectionarea  pregatirii profesionale a salariatilor din cadrul serviciului;
       
IV.BIROUL CADASTRU, REGISTRU AGRICOL
 
–condus de un sef de birou – Cadar Emilia , are în subordine  3 salariati – Biris Aurelia – consilier, Baciu Gheorghe – consilier, Rus Ioan – referent.
- preluari si înregistrari cereri la Legea nr. 247/2005 – 508 cereri
- din care - solutionate – 220
           - corespondenta - 288
- eliberari certificate de proprietate a animalelor – 447
Temei legal: Legea nr. 12/1990 si  modificata  de OG: 23/1992, OG nr. 55/1994, 126/1998. HG nr. 19/1996.
-eliberari certificate de perimetru – 149
Temei legal: OG nr. 33/2002
-analizat documentatii si aplicarea vizelor în vederea întabularii sau dezmembrarii terenurilor-292
Temei legal: Legea nr. 7/1996
-adeverinte arhiva – 50
Temei legal : OG nr. 33/2002.
-documentatii depuse învederea trecerii în proprietate a terenului prin Ordinul Prefectului –44
Temei legal: Legea nr. 18/1991 art. 36 alin 3.
-eliberari adeverinte pentru scoala, ajutor social, medic, etc. – 3236
Temei legal: OG 33/2002.
-certificate de producator agricol – eliberari – 95
-vize trimestriale – 142
Temei legal : HG nr. 1334/2004.
-înregistrari contracte de arenda – 37
Temei legal:Lega nr. 16 modificata de Legea nr. 276/2005.
-Incheiat contracte de închiriere pasune – 4
Temei legal: HCL nr. 42/2005, art. 3.
-corespondenta cu cetatenii si alte institutii – 2120
-alte activitati – organizare pasunat, evidenta încasare taxa de pasune, clarificari situatii Legea 18/1991 si Legea 1/2000, etc.- 80
Temei legal: HCL nr. 42/2005.
-Eliberari titluri de proprietate noi -
-Eliberari titluri de proprietate modificate -
OBIECTIVE PENTRU ANUL 2006
-suplimentarea numarului de posturi din organigrama serviciului; finalizarea punerii în posesie a beneficiarilor Legii nr. 1/2000;
-ridicarea nivelului de cunostinte de specialitate, perfectionarea profesionala continua a angajatilor;
-actualizarea bazei de date a serviciului.
 
V.COMPARTIMENTUL JURIDIC
 
Componenta : - CENGHER RODICA -  jurist
                       - BORSA GEORGETA AURICA -  jurist
Activitatea Compartimentului Juridic consta în:
A. Reprezentarea în fata tuturor instantelor de judecata (Judecatorie, Tribunal, Curtea de Apel, Înalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala) a Consiliului Local al Municipiului Reghin si a Primarului Municipiului Reghin
B. A vizarea pentru legalitate a actelor, a contractelor, redactarea actiunilor depuse la instantele de judecata, prezentarea în fata Notarilor Publici, orice activitate care deriva din mandat si definitivarea si investirea sentintelor irevocabile si transmiterea lor catre Biroul de Executori din cadrul Primariei Municipiului Reghin.
D. Participarea în cadrul comisiilor de licitatie constituite la nivelul institutiei pentru concesionarea de lucrari sau achizitii de bunuri.
E. Consilierea juridica si participarea în cadrul comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, precum si în cadrul comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr.18/1991 privind fondul funciar, a comisiei de disciplina si a comisiei pari tare constituite la nivelul autoritatii, si a comisiei pentru aplicarea Legii nr.550/2002 privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestari servicii, aflate în administrarea consiliilor judetene sau consiliilor locale precum si a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local.
F. Consiliere si verificare juridica a documentelor la solicitarea tuturor compartimente lor din cadrul Primariei Municipiului Reghin.
SINTEZA ACTIVITATII PE ANUL 2005
Activitatea de reprezentare
În perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 pe rolul instantelor de judecata au fost  230 de cauze din care: Înalta Curte de Casatie si Justitie 2, Curtea de Apel 36, Tribunal 82, Judecatorie 68. În anul 2005 au fost constituite 42  de dosare noi. Activitatea de reprezentare în fata instantelor de judecata se desfasoara pe doua planuri. Exista atât procese în care Primaria are calitatea de pârât cât si procese în care Primaria are calitatea de reclamant.
Actiunile formulate au drept temei referatele si documentele diferitelor compartimente ale institutiei si au drept scop promovarea litigiilor pentru apararea intereselor institutiei si restabilirea legalitatii.
Au fost formulate actiuni având ca obiect "pretentii", actiuni în urma solutionarii carora au fost recuperate sume importante la bugetul local
În calitate de reclamant o componenta importanta din activitate a fost reprezentata de actiunile în obligatie a face prin care se solicita reintrarea în legalitate a celor care au executat lucrari de construire fara a poseda autorizatie de constructie, în caz contrar autorizarea institutiei noastre la demolarea constructiilor ilegal executate în temeiul prevederilor Legii nr. 453/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de construire si unele masuri pentru realizarea constructiilor.
Aceste actiuni au drept scop sanctionarea persoanelor care construiesc fara autorizatie de constructie sau fara a respecta prevederile autorizatiei de constructie si urmaresc determinarea locuitorilor municipiului sa constientizeze importanta respectarii disciplinei în constructii si a planurilor urbanistice. 
Pe rolul instantelor de judecata au fost în perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 - 2 de litigii având drept obiect plângeri contraventionale. Aceste litigii sunt provocate de petentii nemultumiti de procesele-verbale de constatare a contraventiei încheiate de catre inspectorii institutiei noastre si care formuleaza contestatie împotriva acestor procese-verbale.
S-a urmarit asigurarea reprezentarii institutiei în toate litigiile existente atât în procesele din Reghin cât si în alte localitati inclusiv la Înalta Curte de Casatie si Justitie. În medie, zilnic au existat între 4 si 10   dosare la diferite instante.
Participarea în cadrul comisiilor de licitatii:
Fiecare comisie de licitatie, de evaluare si de negociere, constituita la nivelul institutiei a avut în componenta un jurist care a participat la desfasurarea acesteia, avizând din punct de vedere juridic documentele si asigurând respectarea legalitatii.
Activitatea în cadrul comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001:
Juristii si-au adus contributia atât la cercetarea dosarelor verificând documentele existente si solutionând juridic, cât si la adoptarea deciZiilor referitoare la cererile pentru restituirea imobilelor precum si la avizarea din punct de vedere juridic a dispozitiilor emise în acest sens.
În anul 2005 a fost tinuta  1 sedinta  a comisiei de aplicare a Legii 10/2001.
Comisia de aplicare a Legii 10/2001 a verificat, discutat si a solutionat 120  dosare în anul 2005, astfel încât la nivelul anului 2005 nu au existat dosare ce trebuiau solutionate.
Consiliere si verificare juridica a documentelor
Serviciul Juridic a fost solicitat sa clarifice diverse neclaritati ridicate de celelalte compartimente ale institutiei (Directia Urbanism, Directia Tehnica, Directia Patrimoniu, Serviciul Asistenta Speciala etc.) fiind din acest punct de vedere un centralizator al problemelor existente.
Pentru perfectionarea pregatirii si îmbogatirea cunostintelor profesionale consilierii juridici au participat la cursuri întrucât performantele compartimentului nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor institutiei. Un alt motiv al disfunctionalitatilor sesizate la nivelul compartimentului ar fi si acela al lipsei de personal suficient  întrucât  posturile vacante nu prezinta atractivitate din punct de vedere material  pentru absolventii facultatilor de drept  cu experienta în domeniu. 
OBIECTIVE PENTRU ANUL 2006
Pentru anul 2006 obiectivul principal consta în ridicarea nivelului profesional prin îmbogatirea cunostintelor, perfectionare si o mai buna adaptare la schimbarile legislative. Se va urmari de asemenea prezentarea competenta în fata instantelor de judecata si asigurarea reprezentarii institutiei la toate procesele.
 
VI.SERVICIUL TEHNIC

Sef serviciu: POP AUREL 
1.COMPARTIMENT URBANISM , AMENAJAREA TERITORIULUI, GESTIONARE DATE URBANE SI ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC
        MENYEI ILDIKO – referent
        PUSCAS GAbrIELA – referent
2.COMPARTIMENT AUTORIZARE SI DISCIPLINA ÎN CONSTRUCTII
        POP OVIDIU – referent
        OPREA MONICA – referent
3.COMPARTIMENT INVESTITII SI ACHIZITII PUBLICE
        SZOKE ISTVAN – consilier
        POSTEUCA SORIN - inspector
OBIECTUL DE ACTIVITATE AL SERVICIULUI
Serviciul Tehnic  desfasoara activitati de prelucrare a documentelor de autorizare si de control al activitatilor comerciale.
Documentatiile pentru autorizare care sunt prelucrate conduc la emiterea urmatoarelor autorizatii, acorduri si avize:
Acorduri pentru comert stradal, publicitate, etc.
SINTEZA ACTIVITATII PE ANUL 2005
-INVESTITII
TOTAL:   5.168.000 RON
          ( 51,680 miliarde ROL)
din care:
-din fonduri proprii   3.718.000 RON
                     (37,180 miliarde ROL)
-din credite bancare      1.450.000 RON
                            4,500 miliarde ROL)
Principalele obiective de investitii realizate:
1. Canalizari noi  2,4 Km  600.000 RON
                                  (6 miliarde ROL)
1.1. Str.Pandurilor, Subcetate  400.000 RON
                                        (4 miliarde ROL)
1.2. Str.Eminescu          200.000 RON
                               (2 miliarde ROL)
2. Extinderi retele apa 0,8 KM          85.000 RON
                                           (850 milioane ROL)
3. Utilitati cart.Libertatii – ANL 310.000 RON
                                   ( 3,1 miliarde ROL)
 - energie electrica
 - gaze naturale
 - apa
 - canalizare menajera
 - canalizare pluviala
4. Reabilitari strazi               2.860.000 RON
  din care:                       (28,6 miliarde ROL)
a. Terminare Unirii,Salcâmilor,Ierbus 660.000 RON
                                             ( 6,6 miliarde ROL)
b. Str.Duzilor  0,7 KM   750.000 RON
                          (7,5 miliarde ROL)
c. B-dul Unirii  0,9 Km        1.450.000 RON
                                ( 14,5 miliarde ROL)
5. Centrale termice noi la 5 unitati de învatamânt   500.000 RON
                                                                    ( 5 miliarde ROL)
din care : Gimnaziul Augustin Maior      1,2 miliarde
              Liceul Lucian Blaga                1,8 miliarde
              Gimnaziul Florea Bogdan       0,8 miliarde
              Gradinita nr.2 M.Viteazu 25    0,6 miliarde
              Gradinita nr.5 str.Garii 6         0,6 miliarde
ACTE ADMINISTRATIVE EMISE
1. Certificate de Urbanism        1.011 buc.
2. Autorizatii de Construire          453 buc
din care:
B.case noi 85 buc ( valoare declarata de beneficiari ~102 miliarde ROL)
C.modernizari case 17 buc.(valoare declarata ~ 12 miliarde ROL)
Apreciem ca la nivelul anului 2005, Compartimentul autorizari si disciplina în constructii nu s-a achitat suficient de sarcinile cuprinse în fisa postului, nesanctionând  în procent semnificativ constructiile abuzive, nerespectarea proiectelor în executie, etc.
OBIECTIVE PENTRU ANUL 2006
Îndeplinirea atributiilor cu mai multa promptitudine.
Colaborarea operativa cu toate serviciile si directiile din cadrul institutiei.
Efectuarea controalelor privind disciplina în constructie.
 
VII.DIRECTIA ECONOMICA
 
Activitatea acestei directii este coordonata de doamna director MARIS ANGELA , fiind structurata astfel:
1.Serviciul Contabilitate, Buget, Control Financiar Preventiv
        -sef Serviciu  Butilca Elena
        -consilier Haba Cristina
        -consilier Kecskes Ladislau
        -referent Marcus Georgeta
        -referent Cremene Cecilia
2.Serviciul Impozite si Taxe 
        -sef serviciu Verdes Moldovan Adriana
        –consilier Pop Niculina
        –consilier Mihut Lucia
        –consilier Pop Ioan
        –consilier Lihat Marcel
        –consilier Suciu Calin
        –referent Borda Cornelia
        –referent Buruiana Eugen
Activitatea Serviciului Buget - Investitii se bazeaza pe asigurarea cu resurse atât din bugetul local cât si transferuri din bugetul de stat si gestionarea acestora, urmarirea platilor si încadrarea în limitele prevazute în buget si rectificarea acestora în functie de veniturile realizate si alocatiile conform Legii 189-1998 privind finantele publice locale, precum si Legea nr.507¬2003 privind bugetul de stat pe anul 2004.
SINTEZA ACTIVITATII PE ANUL 2005
–Realizarea bugetului local pe anul 2005 se prezinta astfel:
1.VENITURI:
-lei -
Denumire Indicator              Prevederi      Prevederi     Încasari      Grad de
                                           Bugetare      bugetare                     realizare  
                                           Initiale         definitive                           %
    
    
VENITURI – TOTAL               20.683.500    23.008.856   22.832.708    99,23
Venituri proprii                    10.298.461    10.816.349    10.703.451    98,95
I. Venituri curente                 5.590.000      6.107.888      5.726.904    93,76
A. Venituri fiscale                  4.950.000      5.120.000      4.825.759    94,25
1. Impozitul pe profit                         -                   -               -   -
2. Impozite si taxe de la pop. 1.810.000     1.890.000      1.945.622  102,94
- imp.cladiri de la pers.fizice    1.130.000     1.150.000     1.193.152   103,75
- taxa asupra mijl. de transp.     180.000       190.000        193.030   101,59
- imp.pe teren de la pers.fizice   300.000       320.000        296.817     92,75
- alte imp.si taxe de la popul.    200.000       230.000        262.623   114,18
3. Taxa pe teren                           5.000          5.000            3.019    60,38
4. Imp.cladiri,teren pers.jur.    1.980.000    2.070.000      2.116.796   102,26
5. Alte impozite directe              235.000      235.000         146.573     62,37
6. Impozit spectacol                   20.000        20.000             6.239     31,19
7. Alte  impozite indirecte          900.000      900.000         607.510     67,50
- taxe si tarife elib. licente          90.000        90.000         114.117    126,79
- taxe judiciare de timbru          250.000      250.000           83.098     33,24
- taxe de timbru activ.notariale  500.000      500.000         353.368     70,67
- taxe extrajudiciare de timbru    50.000        50.000           41.417     82,83
- alte incasari din impozite dir.    10.000        10.000           15.510    155,10
B. Venituri nefiscale                  640.000      987.888         901.145      91,21
1. Varsaminte de la inst.publice 280.000      427.888         395.811      92,50
2. Diverse venituri                     360.000      560.000         505.334     90,24
3. Venituri din capital                 575.000      575.000         541.126     94,10
4. Prelevari din bug. de stat  14.518.500   6.190.708     16.460.493    101,66
- cote defalcate din imp.venit 4.000.056    4.000.056      4.302.106    107,55
- cote def.imp.venit.ech.bug.loc. 133.405     133.405         133.405    100
- sum.def.TVA.inst.inv.preuniv 9.113.995 10.205.095     10.204.633     99,99
- sume TVA.subv.en.term.pop.   107.328     107.328            107.328    100
- sume TVA.sust.sist.prot.pers.
cu handicap,cult.ech.bug.locale  950.501   1.400.313       1.368.861  97,75
- sume TVA ptr.ajutor social      213.215      273.525          273.174  99,87
- sume TVA Serv.Com.Evid.Pop.          -          70.986            70.986 100
5. Subv.primite de la Bugetul de stat   -      118.500            87.860   74,14
7. Donatii si sponsorizari                    -          16.760           16.325   97,40
     Încasarile la bugetul local al Primariei Municipiului Reghin au fost în suma de 22.832.708 lei, reprezentând 99,23 % din prevederile bugetare în suma de 23.008.856 lei.
     Impozitele si taxele de la populatie, precum si impozitul pe cladiri si terenuri de la persoane juridice au avut un grad de realizare de aprox. 102 %.
     Mentionam ca pentru anul 2005, impozitul pe cladiri datorat de contribuabilii persoane juridice a fost în cota de 10 % la valoare de inventar a cladirilor (pentru cladirile care nu au fost reevaluate pâna în anul 2002) si 1,5 % pentru cladirile reevaluate pâna în 2002.
     Veniturile reprezentate de prelevarile din bugetul statului la bugetul local s-au realizat pe masura transferarii acestor sume de la bugetul de stat la bugetul local.
     Cota impozitului pe venit alocat bugetului local a fost de 47 %.
- CHELTUIELI
Nr.   Denumirea            Credite bugetare     Credite bugetare    Plati
Crt.  Indicatorului          Initiale                  definitive               efectuate
1 Autoritati publice           2.361.595             2.362.594          2.266.369
2 Politia comunitara                       -                   15.000              14.717
3 Învatamânt                 10.625.582           11.938.483        11.912.210
4 Sanatate                         267.300                287.800             275.491
5 Cult.religie si act.
 sport.si tineret                   817.500                873.960            867.559
6 Asist.soc.alocatii
        pens.aut.îndem        1.158.131             1.373.364         1.295.191
7 Serv.si.dezv.publ.loc.     1.411.819             1.514.819         1.386.268
8 Mediu si ape                     694.000               805.000            798.102
9 Transport.,telecomunic.  3.098.973             3.466.736         3.429.749
10 Alte actiuni economice               -                 250.000            250.000
11 Alte actiuni                       98.600                100.100              81.325
12 Dobânzi                                   -                  21.000                6.536
13 Fond rezerva                1.500.000                         -                       -
 TOTAL:                           20.683.500           23.008.856        22.583.517

Executia cheltuielilor pe anul 2005 se prezinta astfel:
Nr.   Denumire               Prevederi              Plati efective            Gradul de
Crt.  indicator                 Definitive                                            executie
                              Sume     Ponderea  Sume       Ponderea   Grad de exec.
                                           în total                       în total        chelt.  %
                                           credite %                   chelt. %      (col.4/col.2)
     
Cheltuieli total,
din care:                   23.008.856               22.583.517                      98,15
1  Autorit. publice        2.362.594    10,28    2.266.369    10,03          95,93
2  Politia comunit.            15.000      0,06         14.717      0,06          98,11
3  Învatamânt           11.938.483   51,89   11.912.210    52,78          99,78
4  Sanatate                   287.800      1,25       275.491      1,22          95,72
5  Cult.religie si
  act.sport.tineret           873.960     3,79       867.559      3,89          99,27
6  Asist.soc.aloc.
   pens.aut.îndem        1.373.364    5,97     1.295.191      5,73         94,31
7  Serv.si. dezv.
  publ.si locuinte          1.514.819    6,58     1.386.268      6,13         91,51
8  Mediu si ape              805.000    3,50        798.102      3,53         99,14
9  Transp.telecom.      3.466.736   15,18     3.429.749    15,18         98,93
10  Alte act.ec.              250.000      1,08        250.000     1,01        100
11  Alte actiuni              100.100     0,43          81.325     0,36         81,24
12  Dobânzi                    21.000      0,08            6.536     0,03        31,12
Pe titluri de cheltuieli, cheltuielile bugetare se prezinta astfel:
         - lei -
Nr.   Denumire                Prevederi 2005        Realizari
Crt.  Titlu
1 Cheltuieli cu salariile         13.306.977        13.188.591,97
2 Cheltuieli materiale            6.038.202          5.894.622,59
3 Subventii                            1.059.019          1.059.019
4 Transferuri                            649.740             629.076,72
5 Cheltuieli de capital            1.933.918          1.805.671,76
6 Dobânzi                                  21.000                6.535,65
Din bugetul local în anul 2005, s-au realizat urmatoarele cheltuieli de capital:
1. Aparatul propriu:
1. Modernizarea centralei telefonice    7.285 lei
2. Amenajare mobilier urban.    11.895 lei
3. Sistem geografic informatizat   36.000 lei
4. Calculatoare (20)     43.910 lei
5. Xerox-uri (3)     11.447 lei
7. P.U.G.      20.000 lei
8. Fotoliu Rodeo pt.sala de casatorii (2 buc)   3.727 lei
9. Pagina WEB       2.451 lei
D. Cultura – Biblioteca
1. Calculator              3.198 lei
E. Asistenta sociala
1. Modernizare Casa Maria I    23.485 lei
F. Servicii dezvoltare publica si locuinte
1. Lada banca cu umbrar                    5.058,13 lei
G. Transport si comunicatii
1. Reabilitare strada Duzilor          759.262,39 lei
2. Masina de taiat asfalt                   11.074,40 lei
H. Alte actiuni economice
1. Capital social ptr. Aquaserv          250.000 lei
Din  bugetul local s-au mai facut cheltuieli de capital si prin RAGCL:
1. Canalizare str. Pandurilor          114.226 lei
2. Canalizare str. Eminescu          256.200,46 lei
3. Proiecte      29.999 lei
4. Bulevardul Unirii           200.000 lei
 TOTAL:             601.426,46 lei
În anul 2005 a fost accesat un credit intern de la brD în suma de 150.000.000 lei din care în anul 2005 s-a tras suma de 1.550.900 lei, suma ce a fost achitata pentru realizarea lucrarii de reabilitare strada B-dul Unirii Reghin.
Din fondul de rulment în anul 2005 s-au realizat plati nete de casa în suma de 1.937.433 lei cu destinatia de cheltuieli de capital.
Din totalul platilor în suma de 908.935,51 lei s-a platit prin RAGCL realizarea urmatoarelor lucrari:
- modernizare cond.apa zona II    80.900 lei
- LTE cart. Libertatii           307.848,62 lei
- canalizare zona Unirii, Pandurilor, Subcetate        380.000 lei
- închiderea groapei de gunoi    49.618 lei
- drum de legatura B-dul. Unirii         105.345 lei
Primaria Reghin a realizat din fondul de rulment plati nete de casa în suma de 1.028.497,49 lei realizându-se utmaroarele obiective.
-reabilitare centrale termice       251.138,43 lei
-reabilitare cladiri si instalatii      124.845,94 lei
-proiecte situatii avize        72.743 lei
-G.I.S.                  35.000 lei
-mobilier           5.807,57 lei
-covor asfaltic str. Salcâmilor                     206.607,42 lei
-covor asfaltic str. A.Sever       212.560,01 lei
–alte proiecte drum        119.796 lei.
–OBIECTIVE PENTRU ANUL 2006
-perfectionarea sistemului informational;
-chizitionarea de programe în domeniul informaticii în vederea simplificarii procesului de centralizare si prelucrare a informatiilor bugetare;
-perfectionarea pregatirii profesionale a personalului din cadrul serviciului;
-continuarea informatizarii tuturor lucrarilor ce constituie obiectul activitatii
-realizarea unui circuit operativ al documentelor
-solutionarea în termen a tuturor solicitarilor ce ne sunt adresate - -întocmirea în termen a tuturor situatiilor contabile
-înregistrarea zilnica, cronologic si sistematica a tuturor documentelor pentru o evidenta contabila fidela.
 
VIII.COMPARTIMENTUL RESURSE UMANE

Salariati: Farcas Stela –consilier
             Contiu George – inspector
             Bodó Andrea Éva –referent
             Pacurar Eugenia -referent   
In cursul anului 2005, în cadrul Compartimentului Resurse umane s-au derulat urmatoarele activitati, dintre care amintim câteva dintre cele mai semnificative:
Incepând cu luna ianuarie 2005, în baza dispozitiilor OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si ale altor drepturi ale funtionarilor publici,  s-a impus reâncadrarea functionarilor publici din cadrul institutiei noastre.
In cursul anului 2005, s-au organizat concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante –personal contractual cât si pentru ocuparea functiilor publice din cadrul insitutiei noastre, dupa cum urmeaza:
-Concursul organizat în data de 23 martie 2005 privind ocuparea unor  posturi vacante – personal contractual în urma caruia s-au angajat 3 persoane.
-Începând cu 1 aprilie 2005 a fost preluat de la INEP Bucuresti, Serviciul Public Comunitar pentru evidenta Persoanelor, respectiv 2 politisti cu statut special si 4 angajati personal contractual. Tot cu aceeasi data Compartimentul de Stare Civila din cadrul Aaparatului propriu de specialitate a trecut în cadrul serviciului sus mentionat.
-Concursul organizat în data de 4-5 aprilie 2005, privind ocuparea functiilor publice unice vacante din cadrul Aparatului Propriu al Primariei, când în urma rezultatului concursului au fost numite în fucntie publica 9 persoane.
-Cocursul organizat în 7-8 aprilie, când în urma rezultatului concursului s-a ocupat functia publica de conducere sef Serviciu Asistenta sociala si Autoritate tutelara.
-Cocursul organizat în 11-12 mai, de catre ANFP , în urma caruia s-a ocupat functia publica de conducere de director executiv la Directia economica
-Concursul organizat în data de 8- 10 august 2005 pentru ocuparea functiilor publice vacante din cadrul insitutiei noastre, concurs în urma caruia au fost numite în functie publica 9 persoane.
-Concursul organizat în data de 24-26 august pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul Serviciului Public Comunitar  de Evidenta. a Persoanelor, când au fost încadrate un nr. de 2 persoane
-Concursul organizat în data de 3 octombrie 2005, de catre ANFP pentru functia publica de conducere-director executiv la Directia Adminsitratie Publica Locala, când a fost ocupata aceasta functie.
-Concursul organizat în 16-17 noiembrie 2005 privind ocuparea functiei publice de secretar al Municipiului si a unor functii publice de executie în urma caruia s-au ocupat 2 functii publice de executie si functia de secretar.
-Incepând cu data de 01.10.2005,  în baza Legii nr. 371/2004 si prin HCL nr. 112/29.09.2005, a fost înfintat Serviciul Public Comunitar Politia Comunitara.
-In cursul anului 2005, în cadrul insitutiei noastre s-au derulat 24 de contracte de munca privind asistentii personali si un nr. de 38 de indemnizatii privind asistentii personali a persoanei cu handicap..
De asemenea au fost întocmite un nr de 10 dosare privind pensionarea personalului angajat din institutia noastra.
Conform Legii 76/2002, în anul 2005 institutia noastra a derulat un nr. de 20 contracte de munca privind pesoanele angajate, platite partial de AJOFM, persoane care au realizat lucrari de curatenie si întretinerea trotuarelor, parcurilor zonelor verzi si curatirea santurilor.
Compartimentul Resurse Umane întocmeste lunar documentatia privind ridicarea din banca a drepturilor salariale a întregului personal din cadrul  Aparatului propriu, asistentii personali cât si a unitatilor subordonate : Muzeul Etnografic Reghin, Casa de Cultura Dr. Eugen Nicoara, Casa de Cultura a Tineretului G. Enescu, Bibleoteca Municipala Reghin, Cresa nr. 1 Reghin SMURD Reghin, Sectia Drumuri poduri si trotuare, Sectia Zone verzi, activitatea Pietelor,  Cantina de Ajutor social, Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor si Serviciul Public Comunitar Politia Comunitara.
In baza actelor normative în vigoare întocmeste si actualizeaza Statele de Functii ale Aparatului propriu si la toate unitatile subordonate.
Intocmeste documentatia necesara pentru trecerea în somaj a personalului din institutie si  unitatile subordonate, opereaza în cartile de munca modificarile intervenite la întregul personal angajat, verifica valabilitatea certificatelor de încadrare în grad a asistentilor personali conf Legii nr. 519/2002 si a Legii nr.17/2000.
Raspunde de întocmirea si actualizarea dosarelor profesionale ale functionarilor publici din cadrul insitutiei si a întregului personal contractual din subordine.
Colaboreaza direct cu insitutiile publice si cu ANFP în vederea întocmirii si actualizarii,la solicitarea acestora, a datelor privind personalul angajat din cadrul institutei.
Elibereaza adeverinte de venit, pentru sanatate si alte adeverinte necesare personalului angajat. Intocmeste lunar declaratiile privind contributia pentru somaj, CAS, declaratia 100 privind impozitul pe salarii, precum si declaratia privind contributia CASS.
Urmareste si raspunde cererilor si sesizarilor adresate compartimentului, în termenul prevazut de lege.

IX.COMPARTIMENTUL CONTROL COMERCIAL SI PROTECTIA CONSUMATORULUI
 
Compartimentul Control Comercial si Protectia Consumatorului functioneaza incepand cu luna mai 2005 în urmatoarea componenta:
–Frandas Ilie – consilier
–Badiu Ovidiu – consilier
–Kalaber Anamaria – consilier
–Nicolara Angela – consilier
Activitatea acestui compartiment este reglementata cu precadere de urmatoarele prevederi legale:
1.OG 99/2000 privind comercializarea de produse si servicii de piata,
2.HG 333/2003 privind normele de aplicare la OG 99/2000
3.HCL 66/2005 privind acordul de functionare
4.Legea 12/1990 privind activitatile comerciale ilicite
5.HCL 48/2002 privind pietele agro-alimentare
6.HG 661/2001 privin certificatul de producator
7.OG 21/1992 privind protectia consumatorului.
8.Tematicile urmate de Compartimentul Control Comercial au vizat urmatoarele puncte:   9.existenta acordului de functionare
10.existenta pregatirii profesionale a persoanelor care deservesc populatia
11.practici comerciale
12.activitatea din pietele agro-alimentare
13.protectia consumatorului.
În perioada mai-decembrie 2005 s-au facut controale la un numar de circa 500 agenti economici. Constatându-se ca o mare parte  a acestora  nu detineau acord de functionare.
In cadrul actiunilor intreprinse  s-a dispus  inchiderea definitiva a doua unitati.
În urma controalelor efectuate în pietele  agro-alimentare s-a reusit   taxarea corecta a  celor care ocupa spatiile si inscrierea produselor in certificatul de producator,  afisarea preturilor si denumirii agentilor economici, precum si o mai buna organizare a activitatii de comert practicata. S-au aplicat sanctiuni dupa cum urmeaza:  avertismente, amenzi si s-a dispus  evacuarea celor care nu erau in legalitate.
Exista multe reclamatii privind incalcarea OG 21/1992 cu privire la protectia consumatorului. S-a incercat rezolvarea cazurilor, dar a intervenit OJPC Mures recomandind  ca de aceasta prevedere sa se ocupe OJPC Mures.
In actiunea de control s-au avut in vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr.16/2001, Hotararea de Guvern nr.1766/2004, Legea nr.137/1998 si Hotararea Consiliului Local al Municipiului Reghin, nr.66/2005 privind Acordul de Functionare.
Ca o apreciere finala asupra activitatii anului 2005, constat ca numarul actiunilor intreprinse si a controalelor este sub nivelul asteptarilor, implicarea personalului din compartiment în solutionarea reclamatiilor si sesizarilor  si aplicarea masurilor contraventionale lasând de dorit.
  OBIECTIVE PENTRU ANUL 2006
-intensificarea controalelor inopinate, inclusiv pe timpul noptii - în colaborare cu Serviciul de Politie Comunitara , la unitatile de alimentatie publica cu program non-stop având ca scop diminuarea poluarii fonice în zonele populate si mentinerea ordinii si linistii publice ;
 
X. COMPARTIMENTUL PROGRAME DE FINANTARE SI INTEGRARE U. E
 
Compartimentul functioneaza în cadrul Primariei Municipiului Reghin din luna mai 2005, în urmatoarea  componenta:
–Ros Adriana – inspector
–Baldean Camelia – inspector
–Rizea Liana – inspector
–Tothi Ioan - inspector
Principalele activitati desfasurate de acest compartiment în decursul celor sase luni de activitate sunt:
1. Participarea la cursurile de formare profesionala:
- Instruire în cadrul Centrului de Informare Europa- Consiliul Judetean Tg. Mures;
- În cadrul programului “Programarea si implementarea asistentei de pre- aderare pentru - Phare CES si tranzitia spre Fonduri Structurale”, cursuri pe urmatoarele module:
        - “Pregatirea si dezvoltarea proiectului”;
        - “Evaluarea si selectia proiectelor”;
        - “Aranjamentele financiare”;
        - “Instruire pentru analiza economica, financiara si evaluarea riscurilor”;
a)“Managementul proiectelor, administrarea costurilor si bugetelor, contabilitate si norme contabile internationale si organizarea eficienta la locul de munca” în cadrul programului Phare RO 2002/ 000- 586.03.02- MS 557;
b)“Atragerea de fonduri externe” în cadrul programului “Programe de finatare ale U. E.”.
2. Colaborare la proiectul “Gestionarea deseurilor”, în cadrul programului PHARE 2003- Coeziune Economica si Sociala “Schema de Investitii pentru Proiecte Mici de Gestionare a Deseurilor (Faza Pilot)”, realizat de catre Serviciul Tehnic din cadrul Primariei Municipiului Reghin, cu un buget de 998.731,05 Euro.
3. Contributie la proiectul “Reghin call Salle”, în cadrul programului “Promovarea cetateniei europene active- sprijin pentru întâlniri ale cetatenilor în cadrul actiunilor de înfratire între orase- Apel pentru propuneri de finantare 2006”, pentru stabilirea unei relatii de înfratire între cele doua orase, ca raspuns la invitatia orasului Salle din luna august 2005, pentru a facilita schimbul de experienta si întarirea contactelor economice între cele doua orase. În acest sens o delegatie din partea orasului Reghin s- a deplasat în Italia în vara anului curent, urmând ca în cursul anului viitor o delegatie din Salle, Italia sa întoarca vizita Municipalitatii Reghinene.  
4. Depunerea proiectului “Modernizarea strazii Soimilor din Municipiul Reghin- zona Apalina” în cadrul programului “Activitati de implementare si modernizare a strategiei pentru îmbunatatirea situatiei rromilor- Parteneriat pentru sprijinul rromilor”, cu un buget total de 222.185,12 RON. 
5. Depunerea proiectului “Communitarian development through initiative and communication” în cadrul “Programului de Granturi Mici Matra- KAP”, cu un buget de 12.500 Euro. Acest proiect a fost realizat pentru a se adresa cetatenilor Municipiului Reghin creându- se oportunitatea desfasurarii pe durata unei saptamâni a unor activitati de constientizare a opiniei publice privind impactul aderarii României la Uniunea Europeana. În acest sens se vor organiza conferinte, seminarii, expozitii, târguri, si activitati culturale.
6. Activitati de informare a cetatenilor si a mediului de afaceri local privind programele de finantare active oferite de Uniunea Europeana.
 
7.Preluarea si rezolvarea corespondentei privind integrarea europeana;
Colaborare cu structurile de specialitate ale Consiliului Judetean Mures, ale Institutiei Prefectului si   Agentia de Dezvoltare Regionala Centru – Alba Iulia.
8.Derularea proiectului “Sprijin financiar acordat de Fundatiile Olandeze de Cooperare în Europa Centrala si de Est” cu un buget de 80.000 Euro, care se adreseaza în exclusivitate categoriilor sociale defavorizate.
9.Informarea IMM- urilor despre posibilitatea accesarii programului “Programul pentru sprijinirea dezvoltarii întreprinderilor mici si mijlocii prin fonduri în limita sumelor platite pentru impozitul pe profitul reinvestit”;
10.Crearea unei baze de date actualizata a ONG- urilor si IMM- urilor din oras, cu scopul de a putea întretine relatii de colaborare, de atragere de parteneri, pentru o mai buna conlucrare în viitor, având drept scop final îmbunatatirea calitatii vietii pentru toate categoriile sociale din Municipiul Reghin.     
11. Crearea unui Portofoliu de Proiecte ce se doresc finantate prin Programul Operational    Regional 2007- 2013, pentru Agentia de Dezvoltare Regionala Centru- Alba Iulia si Prefectura Judetului Mures. În acest portofoliu au fost redactate un numar de 9 propuneri de proiect:
-Reabilitarea infrastructurii bazei sportive “Avântul Reghin”
-Reabilitarea fântânii arteziene din parcul central;
-Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii edilitare;
-Modernizarea învatamântului profesional si tehnic;
-Modernizarea pârtiei de schii existente în Municipiul Reghin;
-Sprijinirea mediului de afaceri;
-Modernizarea Spitalului Municipal “Dr. Eugen Nicoara” Reghin
-Reabilitarea si modernizarea zonelor industriale, incluzând refacerea mediului degradat si modernizarea acestor arii;
 
OBIECTIVE PROPUSE PE  ANUL 2006
1.Preluarea si rezolvarea corespondentei privind integrarea europeana;
2. Colaborare cu structurile de specialitate ale Consiliului Judetean Mures, ale Institutiei  Prefectului si Agentia de Dezvoltare Regionala Centru – Alba Iulia.
3.derularea proiectului “Sprijin financiar acordat de Fundatiile Olandeze de Cooperare în Europa Centrala si de Est” cu un buget de 80.000 Euro, care se adreseaza în exclusivitate categoriilor sociale defavorizate.
4.informarea IMM- urilor despre posibilitatea accesarii programului “Programul pentru sprijinirea dezvoltarii întreprinderilor mici si mijlocii prin fonduri în limita sumelor platite pentru impozitul pe profitul reinvestit”;
5.crearea unei baze de date actualizata a ONG- urilor si IMM- urilor din oras, cu scopul de a putea întretine relatii de colaborare, de atragere de parteneri, pentru o mai buna conlucrare în viitor, având drept scop final îmbunatatirea calitatii vietii pentru toate categoriile sociale din Municipiul Reghin.     
 
XI.CENTRUL DE INFORMARE A CETATEANULUI, MASS MEDIA RELATII INTERNATIONALE
 
Componenta compartimentului:
–referent – BOROTEA MIRELA
–referent – BALAZS MAGDALENA
–referent - DIMA ANCA
–referent – FABIAN ANDREI
Biroul a fost înfiintat în luna mai  2005 , iar activitatea  s-a desfasurat începând cu data  de 13.VI 2005.
In perioada 13.06.2005 - 6. 07.2005 s-a lucrat în paralel, datele fiind înregistrate si în  registrul unic de intrare-iesire al actelor  si pe calculator.
Dupa aceasta data toate actele s-au înregistrat doar în calculator, în anul 2005 înregistrându-se un numar de 10568 de acte. Dintre acestea 9001 au fost înregistrari directe, aceasta presupunând discutii, citirea actelor, verificarea valabilitatii actelor, verificarea dosarelor sub aspectul de a fi complet si corect întocmite. Preluarea actelor în ceea ce priveste asistenta sociala a necesitat verificarea registrelor de lucru pentru fiecare persoana  în parte.
Restul înregistrarilor au fost  solicitari ale compartimentelor  de lucru din aparatul propriu (pentru numere din oficiu). In unele cazuri actele remise Primariei au fost în alte limbi decât româna, cazuri în care au fost trimise persoanelor apte si indreptatite  sa le traduca, apoi transmise compartimentelor de lucru.
Numarul actelor procesate se ridica la peste 20000. Numarul acesta se justifica prin faptul ca actele cu rezolutie de la sefii ierarhici , (primar, viceprimar, secretar) revin la compartimentul  CIC, sunt transmise(scazute) în calculator, unele distribuite , sau multiplicate. Toate actele se predau pe baza de borderou si semnatura. Singurele acte care ramân în dosar la compartimentul CIC  sunt cele transmise prin fax altor unitati, purtând  semnatura secretarei de expediere .
Compartimentul a eliberat adeverinte si autorizatii, formulare specifice  compartimentelor de lucru , s-au  întocmit  note de plata, s-au emis bilete de acces  în Primarie pt cazurile în care problemele nu s-au putut solutiona la nivel de compartimentului  CIC.
 ORGANIZAREA CONFERINTELOR DE PRESA
Tema:
- Cauzele si efectele amânarii sedintei extraordinare a Consiliului Local Municipal Reghin convocat în data de 15 iunie 2005.
1.Lucrarile efectuate de catre Sectia drumuri, poduri si trotuare.
2.Modernizarea strandului municipal; variante.
3.Organizarea evenimentului “Zilele Reghinene” în perioada 29-31 iulie 2005.
4.Iluminatul public
5.Efectuarea curateniei în municipiul Reghin
6.Situatia locuintelor ANL
7.Programe de finantare
- Evenimentele din ultima sedina extraordinara a Consiliului Local si corecta informare a cetatenilor cu privire la creditul luat de catre Primaria municipiului Reghin de la brD filiala Reghin.
1. Situatia repartizarii locunitelor ANL.
2.Aplicarea Legii 247/2005 (Legea privind reforma în domeniile proprietatii  si justitiei, precum si unele masuri adiacente) în municipiul Reghin.
3. Înfiintarea Politiei Comunitare.
ÎNTÂLNIRI CU PRESA
Furnizarea unor informatii de interes public Mass-Mediei locale, judetene si nationale, conform Legii 544/2004.
Întâlnire cu reprezentantii de la:
 Radio Son - zilnic
 Tv Reghin - zilnic
 24 ore muresene - zilnic
 Punctul – zilnic
 Népújság – zilnic corespondenta telefonica
 Radio Tg.-Mures, emisiunea în lb. maghiara – luni, miercuri si vineri
                         corespondenta telefonica
 Ziarul de Mures – ocazional
 Zi de Zi – ocazional
 Krónika - ocazional
 Új magyar szó – ocazional
Monitorizarea aparitiilor în presa a articolelor privind activitatea Primariei, Consiliului Local
Zilnic: Articole despre Municipiul Reghin, Primarie, Consiliul Local.
Ziare si cotidiene: Punctul, 24 ore muresene, Cuvântul Liber, Zi de Zi, Ziarul de Mures, Krónika, Népújság.
Pregatirea si solicitarea publicarii anunturilor pentru licitatii, organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul aparatului propriu, communicate de presa etc.
Anunt: Criterii-cadru pentru stabilirea ordinii de prioritate în solutionarea si repartizarea locuintelor pt. tineri – ANL (Cuvântul Liber, Népújság);
Anunt: Concurs pt. ocuparea posturilor vacante la Serviciul Evidenta Populatiei
(Cuvântul Liber, Népújság);
Anunt: Licitatie publica – Delegarea gestiunii serviciului de administrare a parcarilor publice (Cuvântul Liber, Népújság);
Anunt: Licitatie publica – Vânzarea unui teren apartinând domeniului privat al municipiului Reghin, (Cuvântul Liber, Népújság);
Anunt: Concurs pt. ocuparea postului de secretar al Primariei Municipiului Reghin,(Cuvântul Liber, Népújság);
Anunt: Concurs pt. ocuparea posturilor vacante din cadrul Aparatului propriu,(Cuvântul Liber, Népújság);
Mediatizarea  în mass-media locala si judeteana a unor evenimente organizate de catre primarie si de institutiile de cultura din oras.
Saptamâna Culturala Reghineana – mai
Ziua internationala a copilului – iunie
Zilele Reghinului – iulie
Zilele Bibliotecii Municipale – octombrie
Ziua Nationala a României - decembrie
Festivalul iernii - decembrie
Vizite oficiale
Cultivarea legaturilor de prietenie cu orasele înfratite, pregatirea vizitelor întocmirea programelor pentru delegati
Vizita delegatiei oficiale din orasul Erd din Ungaria – 20-22 iunie 2005,
Program: vizitarea orasului, a bisericilor, Muzeului Etnografic, Casa-Dio, Castelul de la Brâncovenesti, Compania Gliga (Scoala si fabrica).
Vizita unei delegatii oficiale la Nagykorös în perioada 1-4 septembrie 2005. Participarea unor artisti români la expozitia de pictura organizata de catre Primaria din Nagykorös.
Vizita delegatei oficiale din orasul Érd, cu prilejul semnarii Conventei de parteneriat – 8 – 11 decembrie 2005.
Program: vizita la Tg-Mures (Biblioteca Teleki, Palatul Culturii) Praid (Mina de sare), Corund, Sovata.
TRADUCERI
Efectuarea unor traduceri din Lb. Româna în Lb. Maghiara
 
XII.COMPARTIMENTUL DE PROTECTIA MEDIULUI
 
Componenta compartimentului : - Budnariu Octavian – consilier
            - Sârghie Mircea  - consilier
Compartimentul de protectie a mediului din cadrul Primariei Reghin a înregistrat începând cu data de 13.06.2005 ( data de începere a functionarii CIC ) un numar de 116 petitii care au fost solutionate în diferite moduri.
De asemenea în cursul anului 2005 s-a intervenit în timpul celor 3 valuri de inundatii pentru diminuarea efectelor acestora.
S-au dus la bun sfârsit operatiunile de deratizare a  domeniului public al municipiului în limita celor 100 milioane lei alocate, pentru restul obiectivelor apartinând tertilor, s-a emis  Dispozitia primarului de conformare. De asemenea, s-au efectuat operatiuni de dezinsectie la imobilele aflate în patrimoniul  Primariei.
S-a urmarit cu caracter permanent circuitul deseurilor municipale de la colectare, transport si pâna la depozitare pe rampa, sanctiunile pe acest traseu implicând depozitarile necontrolate ( în special de catre persoanele fizice ) fiind aplicate de gardienii publici.
S-a  urmarit de asemenea  permanent circuitul apelor menajere,  de la producere pâna la eliminare,  deversarile neautorizate în santurile din fata caselor fiind sanctionate contraventional conform  HCL 15/1992  - reactualizata, de catre Corpul Gardienilor Publici.
S-a mai urmarit ca prin intermediul persoanelor beneficiare de ajutor social sa se curete malurile pâraielor care au produs inundatii în oras si sa se curete locurile unde persoane ramase  neidentificate, înteleg sa arunce necontrolat deseuri menajere si dejectii de animale ( lînga Alpina SA, Padurea Rotunda, str. Castanilor, str. Dedradului etc). Rigolele de colectare a apelor pluviale din fata caselor s-a urmarit sa fie curatate.
La sfârsitul anului s-a demarat proiectul de constientizare a populatiei referitor la colectarea selectiva a gunoiului.
Având în vedere ca în etapa actuala de aderare la UE, capitolul „MEDIU“ reprezinta unul fundamental,  implicarea compartimentului si obiectivele impuse prin legislatia specifica nu au fost aduse la un nivel satisfacator, lipsa de initiativa si de aplicare a masurilor legale fiind evidenta.
 
XIII.COMPARTIMENTUL AUDIT
 
Componenta compartimentului : Latis Rodica  – consilier
                                               Biro Maria   - consilier
Organizarea activitatii de Audit public intern , precum si aprobarea Normelor proprii privind exercitarea activitatii de audit public intern în cadrul Primariei Municipiului Reghin, s-a realizat  în conformitate cu Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern si OMFP nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activitatii de audit public intern.
Raportul are scopul de a prezenta activitatea de audit intern din cadrul institutiei si progresele înregistrate prin implementarea recomandarilor formulate, de a demonstra contributia acestuia la îmbunatatirea activitatii. Raportul este destinat atât managementului care poate aprecia rezultatul muncii auditorilor interni, cât si structurii de audit intern ierarhic superioare , fiind unul din principalele instrumente de monitorizare a activitatii de audit intern. De asemenea, pe  baza acestuia se elaboreaza raportul anual de activitate la nivel national pentru informarea Guvernului si Comisiei Europene.
La institutiile bugetare consemnate mai jos , aflate sub autoritatea Primariei Municipiului Reghin,s-au organizat verificari de catre  compartimentul de audit public intern: 
-Grupul scolar “Petru Maior”Reghin (care include si Scoala Generala nr. 3 Reghin)
-Grupul scolar “Lucian Blaga” Reghin (cuprinde si Clubul Sportiv Reghin)
-Grupul Scolar Agricol Reghin
-Centrul Bugetar nr.2 Reghin- care cuprinde 12 gradinite cu program normal si program prelungit,Gimnaziul de Stat “Alexandru Ceusianu”Reghin si Scoala Generala nr. 4  cartierul Apalina din Reghin
-Gimnaziul de stat “Augustin Maior”Reghin (care cuprinde activitatea acestui  gimnaziu, a  Gimnaziului de stat “Virgil Onitiu”Reghin si a Scolii Generale nr.7 Reghin)
-Gimnaziul de Stat “Florea Bogdan”Reghin
Compartimentul de audit public intern din  Primaria Municipiului Reghin , in cadrul realizarii misiunilor de audit, examineaza eficacitatea normelor interne de audit public intern, verifica daca procedurile de asigurare a calitatii misiunilor de audit intern sunt aplicate,initiaza introducerea imbunatatirilor necesare unei derulari corespunzatoare a viitoarelor misiuni de audit public intern si planifica activitatile de perfectionare profesionala a auditorilor interni.
Programul activitatii de audit public intern puntru cei trei ani se prezinta astfel:
Nr .crt Denumirea institutiei/Activitatii    2004     2005    2006
1       Primaria Municipiului Reghin           DA       DA        DA 
2 Politia Comunitara                                -          -          DA
3 Cresa nr.1 Cartierul Mihai Viteazu         DA       DA       DA
4 Biblioteca Petru Maior                           DA       DA       DA
5 Asistenta Sociala                                 DA       DA       DA
6 Zone Verzi                                           DA       DA       DA
7 Drumuri si Transporturi                         DA       DA       DA
8 Aparare Civila si SMURD                       DA       DA       DA
9 Muzeul etnografic                                 DA       DA       DA   
10 Casa de cultura „George Enescu”        DA       DA       DA
11 Casa de cultura”Eugen Nicoara”          DA       DA       DA 
12 Evidenta Populatiei                             -         DA       DA
13 Administrarea” Pietelor”                      DA       DA       DA
14 Grupul Scolar „Petru Maior”                  DA       DA       DA 
15 Gimnaziul de Stat „Augustin Maior”      DA       DA       DA
16 Gimnaziul de Stat”Florea Bogdan”       DA       DA       DA 
17 Grupul Scolar „Lucian Blaga”                DA       DA       DA 
18 Grupul Scolar Agricol                            DA       DA       DA
19 Centrul Bugetar Nr.2                            DA       DA       DA
La fundamentarea planurilor anuale de audit intern s-au avut în  vedere prevederile art.13 din Legea 672/2002 privind auditul public intern si  Ordinul 38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activitatii de audit public intern.
În domeniul Achizitiilor  publice –s-a urmarit:
-existenta referatului de necesitate, a comenzii sau contractului,intocmit de compartimentul care solicita materialele,obiectele de inventar,piese de schimb etc.
-respectarea procedurilor de achizitie publica prevazute de legislatia in vigoare;
-respectarea principiilor ce stau la baza contractului de achizitie asa cum prevede legea;
-daca s-a intocmit documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei, conform reglementarilor in vigoare;
-daca s-a constituit comisia de evaluare a autoritatii contractate, prin dispozitie a primarului;
-daca aceasta comisie de evaluare a respectat criteriile pentru atribuirea contractului de achizitie publica;
 -verificarea incadrarii valorii contractului in limitele creditelor bugetare aprobate;
-daca cantitatile de aprovizionat au fost corect stabilite pe baza documentatiei(situatii de lucrari) aprobate in acest scop de compartimentul de specialitate;
-daca operatiunea inscrisa in documente a asigurat utilizarea creditelor bugetare in conditii de legalitate si eficienta;
-daca contractele au fost vizate de Oficiul Juridic;
-daca s-au prevazut clauze asiguratorii pentru respectarea conditiilor contractuale, respectiv de plata de penalitati pentru neandeplinirea obligatiilor contractuale la termenele stabilite si modul de rezolvare a reclamatiilor in cazul deficientelor de calitate ,constituirea de garantii;
-daca documentele prevazute la plata au fost legale din punct de vedere al formei si continutului si au reprezentat obligatiile de plata in baza contractului;
-daca exista documentele care atesta receptionarea cantitatilor livrate de furnizor sau efectuarea lucrarii sau prestarea serviciului;
-daca s-au luat masurile corespunzatoare in cazul constatarii unor eventuale diferente;
-in cazul investitiilor, daca lucrarile se incadreaza in valoare prevazuta in buget;
-incadrarea platilor in creditele aprobate pe subdiviziunile clasificatiei bugetare precum si in limitele valorice inscrise in listele de investitii;
-evidenta achitarii facturilor prin plati partiale sau integrale conform contractului;
În domeniul Resurse umane s-au urmarit:
-gestionarea celui mai de pret capital-”oamenii”,de la recrutare pana la pensionare s-au urmarit:
-asigurarea cu resurse umane pe baza elaborarii strategiei si politicii pe functii publice, de specialitate si meserii pentru aparatul propriu al primariei si serviciile publice aflate sub autoritatea consiliului local,stabilirea criteriilor de recrutare si selectie a personalului,
asigurand elaborarea si aplicarea testelor pentru selectie,asigurarea integrarii noilor angajati prin programe de integrare si orientare;
-dezvoltarea personalului prin formarea si perfectionarea acestora,administrarea carierelor, dezvoltarea organizationala(dezvoltarea bancii de date privind evidenta personalului, implementarea si aplicarea Statutului functionarilor publici si Codului Muncii ,etc.)
-motivarea personalului prin recompense,evaluarea performantelor,analiza, proiectarea si reproiectarea posturilor;
-mentinerea personalului prin asigurarea disciplinei,securitatii si sanatatii la locul de munca,consilierea angajatilor si managementul stresului;
  
Administarea, gestionarea si utilizarea fondurilor europene – angajamentul Romaniei de a informa Comisia Europeana.
Principalele aspecte auditate referitoare la administrarea, gestionarea si utilizarea fondurilor europene sunt:
-atribuirea contractelor de finantare nerambursabila din fonduri publice;
-eficacitatea utilizarii fondurilor publice, respectiv sistemul concurential si al criteriilor care sa faca posibila evaluarea propunerilor si a specificatiilor tehnice si financiare;
-procedura de selectie a proiectelor;
-incadrarea atribuirii de contracte de finantare, in limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual in bugetele autoritatilor finantatoare;
-cheltuielile eligibile ;
-Sistemul informatic ( auditul functiei IT )- politica manageriala privind achizitionarea de tehnica de calcul si aplicatii informatice adecvate urmarindu-se:
-intocmirea si implementarea pe calculator a programelor  necesare informatizarii serviciilor primariei,asigurarea actualizarii acestora,generarea aplicatiilor specifice fiecarui serviciu;
-intretinerea si actualizarea bazelor de date ale municipiului;
-protectia informatiilor si a echipamentelor;
-functionarea retelei de calculatoare si efectuarea salvarilor de informatii;                     
Sistemul de urmarire  a implementarii recomandarilor(in functie de problemele descoperite de auditorii interni ) sunt:
-comunicarea in scris din partea entitatii auditate a recomandarilor implementate;
-pe baza Fiselor de Urmarire a Recomandarilor evaluate periodic si actualizate;
-cu ocazia reauditarii entitatii sau activitatii;
-prin raportari periodice si prin misiuni de audit;
Nu au fost cazuri de recomandari care sa nu fie insusite de catre conducerile entitatilor auditate dar sunt cazuri frecvente in care desi recomandarile au fost insusite ele nu au fost inca implementate.
OBIECTIVE PROPUSE PE ANUL 2006
- Pentru misiunile viitoare estimam o intarire a mediului de control intern,asigurarea unei consilieri de succes si  adaugarea unui plus de valoare entitatii publice.
- Întaririi controlului intern sub aspectul stabilirii, verificarii materiei impozabile si incasarii veniturilor cuvenite bugetului local.
- Referitor la administrarea cheltuielilor publice ,estimam:
- intarirea controlului intern sub aspectul conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca documentele, din punct de vedere al legalitatii,regularitatii si dupa caz al incadrarii in limitele si destinatia creditelor bugetare si/sau de angajament;
-urmarirea si evidentierea stricta a modului de executare a contractelor incheiate; 
-Pentru imbunatatirea activitatii de audit intern propunem, asigurarea conditiilor necesare pregatirii profesionale ,perioada destinata in acest scop fiind de minimum 15  zile pe an si organizarea cursurilor in functie de specificul entitatii publice.
 
XIV. COMPARTIMENTUL INFORMATICA
 
Componenta compartimentului – BARTUS ZITA – consilier
                                                - TOTH  JENO ATTILA – inspector
OBIECTUL DE ACTIVITATE AL SERVICIULUI
Obiect de activitate: informatizarea Primariei în conformitate cu Strategia Guvernului privind informatizarea administratiei publice aprobata prin HG 1007/2001.
SINTEZA ACTIVITATII PE ANUL 2005
În scopul redefinirii relatiei între cetatean si administratia publica, respectiv între mediul de afaceri si administratia publica, în sensul facilitarii accesului acestora la serviciile si informatiile publice prin intermediul tehnologiei informatiei, am realizat portalul institutiei.
Având în vedere ca un sistem de e-administratie trebuie sa se manifeste în folosul cetateanului, adica mai simplu, mai repede, mai bine a fost dezvoltat sistemul informatic e-administratie cu un soft de Management al documentelor si s-a înfiintat un Centru de Informare al Cetateanului.
Având în vedere nevoile de dezvoltare a sistemului informatic din institutie s-au studiat cerintele, oportunitatile, modalitatile si metodele de realizare unei interoperabilitati la nivel de institutie ale sistemelor informatice. Am considerat ca prim pas catre atingerea acestui tel consolidarea bazelor de date existente, achizitionarea de noi echipamente de calcul  si achizitionarea unui soft de contabilitate. De asemenea, s-a dezvoltat reteaua interna de calculatoare, care ofera angajatilor institutiei acces la aplicatiile pe care le exploateaza dar si la informatii din alte baze de date / aplicatii din cadrul institutiei necesare desfasurarii activitatii la locul de munca.
În acelasi timp s-a extins reteaua de telefonie al institutiei.
S-au pregatit caietele de sarcini în vederea achizitionarii de echipamente, licente, consumabile, servicii de întretinere echipamente si softuri. O parte din echipamentele achizitionate si softurile de Management de documente si de contabilitate au fost din banii obtinuti de la Comunitatea Europeana, printr-un proiect PHARE.
S-a acordat asistenta tehnica hard si soft. În acest sens s-au efectuat interventii de natura tehnica pentru conectare echipamente, schimbari piese, instalari si reinstalari de soft de baza, devirusari calculatoare.
De asemenea s-a asigurat asistenta tehnica hard si soft pentru aplicatiile în exploatare,
recuperari baze de date, s-au efectuat reorganizari, arhivari, salvari de baze de date. S-au instruit utilizatorii noi de calculatoare.
 OBIECTIVE PENTRU ANUL 2006
- Îmbunatatirea accesului la informatii si servicii publice în conformitate cu legislatia
privind protectia datelor cu caracter personal si liberul acces la informatiile de interes public.
- Îmbunatatirea paginii web al institutiei prin traducerea informatiilor existente în alte 4 limbi: maghiara, germana, engleza si franceza
- Achizitia de noi echipamente necesare bunei desfasurari a activitatilor din cadrul institutiei
- Achizitia softurilor necesare bunei functionari a unor servicii si compartimente din institutie.
- Asigurarea exploatarii eficiente a aplicatiilor informatice prin recomandarea participarii la cursuri de specializare în informatica
 
XV.COMPARTIMENT DE LUCRU AL CONSILIULUI LOCAL

Componenta compartimentul : - HORTVATH EVA KATALIN
Punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 215/2001 - privind administratia publica locala, referitoare la elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari privind activitatea Consiliului Local, Primarului si Secretarului Municipiului Reghin, si anume: asigurarea asistentei de specialitate la sedintele pe domenii de specialitate ale Consiliului Local;
Pregatirea sedintelor pe domenii de specialitate ale Consiliului Local;
Activitati privind pregatirea si participarea la sedintele plenare ale Consiliului Local. Urmarirea respectarii legalitatii materialelor înaintate spre dezbatere consilierilor municipali;
Aducerea la cunostinta publica a hotarârilor Consiliului Local.
Activitati privind rezolvarea în termenul si cu respectarea prevederilor legale a solicitarilor, sesizarilor si reclamatii lor cetatenilor;
În anul 2005 au fost convocate si s-au desfasurat 27 sedinte de Consiliu Local, din care 11 ordinare si 16 sedinte extraordinare, si s-au adoptat  un numar total de 156  de Hotarâri ale Consiliului Local, din care executivul a initiat un numar de 154 de hotarâri.
Doua hotarâri ale Consiliului local au fost initiate de consilieri, respectiv dl. cons. Cengher Ioan si Aszalos Gavril.
O singura HCL a fost atacata în contencios administrativ si anume: Hotarârea nr.85/2005 privind aprobarea documentatiei tehnico-economice si a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investitii de interes local si a surselor de finantare a acestora.
În anul 2005, au fost adresate Consiliului Local un numar de 64 de petitii. Exemplificativ aratam ca 17 dintre acestea au ca obiect cereri de fonduri din bugetul local, 5 reclamatii privind amenajarea pistei de motocros pe pasunea Obor.-(Rezolvat prin HCL 19/2006-privind aprobarea contractului de parteneriat ce urmeaza a fi încheiat între PMR si CS HUMI RACING TEAM Reghin, în vederea amenajarii, omologarii si exploatarii unei piste de motocros).
În anul 2005 Primaria Municipiului Reghin a încheiat 3 Contracte de parteneriate si anume: 16/27.01.2005 privind aprobarea încheierii unui parteneriat între PMR si CJ pentru asigurarea functionarii Cantinei de Ajutor Social, 96/29.08.2005 privind aprobarea Conventiei de parteneriat între PMR si CS FOR YOU-Reghin, si 102/29.08.2005 privind aprobarea încheierii Conventiei de Parteneriat între Primaria Municipiului Reghin, RAGCL Reghin si FC AVÂNTUL SILVA Reghin .
Pentru sedintele Consiliului Local am asigurat pregatirea materialelor de sedinta, am întocmit Dispozitiile primarului privind convocarea sedintelor, precum si proiectele de hotarâri înscrise pe Ordinea de zi. Am preluat materialele ce era înscrise pe Ordinea de zi de la Directiile si Serviciile Primariei, m-am ocupat de multiplicarea si distribuirea acestora consilierilor. Am redactat si am întocmit procesele verbale de sedinta. Am transmis hotarârile Consiliului Local, în termen legal, Institutiei Prefectului, în vederea exercitarii controlului de legalitate. Am adus la cunostinta publica hotarârile cu caracter normativ.
 
XVI.COMPARTIMENTUL PROTECTIA CIVILA
 
Activitatea de protectie civila în anul 2005 s-a desfasurat în conformitate cu prevederile Legii Protectiei Civile nr. 481/08.11.2004, a O.U. nr. 60/1997, a Legii nr. 212/1997, a O.M.A.J. nr. 606/2005, 712/2005, 786/2005, a Deciziei primului-ministru nr. 139/10.09.1999 precum si a Ordinului Prefectului judetului Mures nr. 126.
Principalele obiective care s-au urmarit pe parcursul anului au fost:
-însusirea si aplicarea masurilor si procedeelor de monitorizare si gestionare a tipurilor de risc specifice judetului si municipiului Reghin;
-optimizarea activitatii de planificare, organizare si desfasurare a interventiei Comitetului local pentru limitarea si înlaturarea efectelor tipurilor de risc de orice natura;
-organizarea si desfasurarea ritmica a planului anual de pregatire în domeniul situatiilor de urgenta la nivelul municipiului si agentilor economici;
-mediatizarea regulilor de comportare si interventie în situatii de risc;
-continuarea îmbunatatirii înzestrarii prin achizitionarea sau modernizarea echipamentelor si a tehnicii de imediata necesitate, pentru nevoi în domeniul situatiilor de urgenta.
FORME DE PREGATIRE
-cursuri de pregatire
-convocari de pregatire
-instructaje de pregatire
-antrenamente de specialitate
-exercitii si aplicatii.
La cursurile de pregatire a participat, cu scoatere din productie, dl. viceprimar Pui Sorin.
La convocarile de pregatire au participat inspectoratul de specialitate si inspectorii de la agentii economici.
De asemenea s-au organizat instructaje la nivelul municipiului, cu conducatorii agentilor economici, unde s-a urmarit perfectionarea metodica de specialitate.
În luna decembrie a anului 2005, am organizat un antrenament de specialitate, la care au participat toti membrii comitetului local pentru situatii de urgenta, cu durata de 4 ore, condus din Punctul de Comanda de dl. primar Nagy András.
În fiecare luna au participat la un antrenament de specialitate desfasurat la I.S.U. Mures cu durata de 2 – 4 ore.
Antrenamentele în reteaua radio a receptoarelor “Neptun” s-au desfasurat  conform planificarii a I.S.U. “HOREA” Mures.
Pregatirea populatiei si a salariatilor s-a executat conform programei de pregatire, la nivelul agentilor economici, iar pentru populatie ori de câte ori a fost a fost nevoie prin TV. Reghin  si Radio SON.
Pregatirea elevilor în scoli si licee s-a desfasurat conform protocoalelor încheiate între Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si Ministerul Educatiei si Cercetarii.
Ca masuri organizatorice, s-a actualizat baza de date cu factorii de risc si a documentelor în domeniul situatiilor de urgenta:
-s-a verificat si întretinut sistemul de înstiintare si alarmare de la nivelul municipiului;
-s-au întocmit situatii pentru fundamentarea investitiilor, necesare înzestrarii si dotarii serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta;
-s-a transmis la I.S.U. jud. Mures toate datele si documentele periodice.
În anul 2005 s-a întocmit Planul pentru asigurarea cu resurse materiale – financiare si umane, necesare gestionarii situatiilor de urgenta.
În lunile iulie – august 2005, în urma ploilor torentiale cazute pe raza municipiului Reghin, au fost afectate un numar de:
-131 gospodarii, din care 1 distrusa complet
-7 podete
-0,5 km.strazi
-1 km. Trotuare
-6 fântâni.
Serviciul pentru Situatii de Urgenta împreuna cu pompierii au intervenit la un numar de 20 de gospodarii pentru scoaterea apei din beciurile inundate.
Activitatea Situatiilor de urgenta va fi îmbunatatita prin investitiile ce au fost prevazute în anul 2006.
Astfel, ne-am propus achizitionarea:
-2 moto-pompe
-1 grup electrogen
-1 Centrala de alarmare
-1 Sirena electronica.
 
XVII. SECTIA PIETE
 
A. Încasari – taxe de forfetare  75.237
 - închirieri mese  22.440
 - închirieri cântare  13.727,50
 - taxe curent electric   1.005
 TOTAL: an 2005         112.409,50 RON
B. Încasari din parcari
 TOTAL încasari           9.410 RON
Activitatea de la piete este deservita de un numar de:
-6 taxatori
-8 prestatori de servicii
Activitatea din piete este controlata periodic de Directia de Sanatate Publica, Directia Sanitar Veterinara pentru Siguranta Alimentelor, Protectia Consumatorului  si Directia de Metrologie.
În urma controalelor efectuate în pietele de pe raza municipiului Reghin, de directiile de mai sus mentionate, s-au constatat mai multe deficiente si din care au rezultat urmatoarele masuri:
- PIATA AGROALIMENTARA str. Apelor
-nu este asigurata apa calda
-piata nu este racordata la reteaua de canalizare a orasului
-fosa septica nu este acoperita cu capac
-platforma de depozitare nu este racordata la reteaua de apa-canal a orasului
-echipament de protectie pentru personalul de deservire
- PIATA MARE str. Piata Mare nr. 1
-amenajarea uNui spatiu pentru comercializarea produselor lactate
-racordarea platformei de depozitare a deseurilor la reteaua de apa-canal a orasului
-igienizarea pietei
-deparazitarea suprafetelor odata pe trimestru
Pentru perioada 2006 avem în vedere modernizarea pietei mici si în perspectiva modernizarea la standarde europene a Pietei Mari.
 
XVIII. SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENTA A PERSOANELOR
 
 Nasteri            957
 Casatorii            290
 Decese            297
 Carti de identitate eliberate       9.000
 Carti de alegator eliberate       7.800
 Pasapoarte         4.600
 Mentiuni si sentinte operate                     2.201
 Certificate de stare civila eliberate        2.469
 Extrase pentru uz oficial întocmite             203
 Comunicari de nastere               948
 Buletine statistice întocmite                  1.544
 Schimbari de domicilii si resedinte        6.500
 Verificari persoane in baza de date     13.394
 Actualizari in baza de date automata           123.100
În registrul de intrare-iesire au fost înregistrate un nr. de 11.380 pozitii.
OBIECTIVE PROPUSE PE ANUL 2006
–finalizarea investitiilor privind amenajarea spatiului în care se desfasoara activitatea serviciului, pentru asigurarea unui nivel de confort adecvat atât cetatenilor cât si lucratorilor serviciului;
–pregatirea profesionala continua a lucratorilor serviciului ;
–lucratorii nou angajati cât si cei care urmeaza a fi angajati trebuie sa fie capabili, în cel mai scurt timp sa faca fata cerintelor complexe ale activitatilor desfasurate în ghiseele serviciului;
–preluarea pe viitor a cererilor cetatenilor cu privire la obtinerea permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare auto si a placutelor de înmatriculare.
 
XIX.CORPUL GARDIENILOR PUBLICI
 
In anul 2005, conform contractului incheiat cu Corpul Gardienilor Publici Mures, la Primaria mun. Reghin au lucrat un numar de 10 gardieni publici repartizati in 5 patrule care au actionat pe intreaga zona a municipiului. Avand in vedere prevederile Legii 371 din 2004 de infiintare a Politiei comunitare, incepand cu data de 01.10.2005, s-au angajat la Primarie un numar de 10 agenti contractuali in cadrul Serviciului de politie Comunitara si un sef interimar.
Gardienii au fost impartiti in 5 patrule si au actionat pe raza municipiului Reghin preponderent  pentru mentinerea curateniei localitatii, ocrotirea sanatatii si pentru mentinerea linistii publice conform HCL 15/1992- republicata.Inca de la inceputul anului, impreuna cu inspectori din cadrul primariei, s-a impartit municipiul in 4 sectoare de care raspunde cate o patrula de gardieni. Astfel s-a actionat in perioada iernii pentru dezapezirea trotuarelor si a cailor de acces precum si in primavara la curatenia generala de pe raza municipiului. Mentionam ca in fiecare zi de piata (joi, sambata si duminica) o patrula de gardieni a actionat in vederea depistarii faptelor de incalcare a regulamentului pietii colaborand in permanenta si cu alte organe, respective Politie, jandarmi, Politia sanitar-veterinara,inspectori din cadrul primariei s.a.
Programul de lucru al gardienilor  a fost mai mult in schimbul 1 iar in schimbul 2 numai cate o patrula in zilele lucratoare. Sambata si Duminica o patrula in schimbul 1 a asigurat buna desfasurare a activitatii din piata si zona centrala a municipiului.
Din activitatile desfasurate, mentionam :
–In fiecare zi în care s-a organizat  piata (joi, sambata si duminica) o patrula de gardieni a actionat in vederea depistarii faptelor de incalcare a regulamentului pietii colaborand in permanenta si cu alte organe, respective Politie, Jandarmi, Politia sanitar-veterinara,inspectori din cadrul primariei s.a.
-Pe parcursul a trei luni s-au verificat programele de functionare si de aprovizionare la o serie de magazine si localuri unde au fost sesizari primite la Primarie.
-S-au organizat mai multe actiuni de depistarea a faptelor de cersetorie de pe raza municipiului, de depistare a persoanelor care arunca sau depoziteaza gunoaie in zonele limitrofe municipiului precum si depistarea carutelor care circula prin Reghin fara a avea saci colectori a dejectiilor animalelor.
–Incepand  cu luna aprilie toti gardienii au fost repartizati la lucrarile de asfaltare a strazilor municipiului, fapt ce a determinat neacoperirea sectoarelor cu gardieni. Au fost zile in care o patrula de gardieni a lucrat si noaptea la asigurarea activitatii de frezare a strazilor. Aceasta situatie a durat mai bine de trei luni.
–Incepand din data de 21 februarie si pana in 20 martie o patrula de gardieni a activat la Centrul de recrutare care a functionat pe strada Eminescu.
-In perioada strangerii de ajutoare pentru sinistratii din Timisoara, pe parcursul lunilor iunie si iulie, un gardien a asigurat colectarea ajutoarelor de la cetatenii reghineni.
–S-a asigurat ordinea si linistea publica la diferite manifestari care au avut loc in cadrul municipiului ;
–s-au aplicat peste 400 avertismente pentru diferite incalcari ale legii  si s-au întocmit  un numar de 16 procese verbale  de constatare a contraventiilor, aplicându-se amenzi in valoare de peste 2000 lei RON : -pentru necuratirea santurilor sau aruncare de gunoaie in locuri nepermise ;
–s-au întocmit 9 procese  verbale de contraventie pentru lipsa sacilor colectori de dejectii la caii atasati la  carutele care au circulat pe raza municipiului in valoare de 900 lei RON ;
–s-au întocmit 14 procese verbale pentru vanzare in alte locuri decat cele stabilite in valoare de peste 1000 lei  RON ;
–7 procese la Legea 61/ 1991, pentru conturbarea linistii publice in valoare de 1500 lei  RON ;
Obiective pe anul 2006
–ridicarea nivelului profesional
–organizarea cursurilor de perfectionare în domeniu
–îmbunatatirea colaborarii cu Politia Reghin, Compania de Jandarmi
–atragerea de fonduri la bugetul local prin diferite prestari de servicii – paza la diferite obiective de pe raza municipiului Reghin
 
XX.CASA DE CULTUR EUGEN NICOARA
 
-15 Ian. - “Medalion  literal - muzical  Eminesciana,, (alocutiuni, recitari, spectacol de romante pe versurile poetului Mihai Eminescu, sustinut de solistii si orchestra Casei Municipale de Cultura)
-24 ian. Simpozion " Importanta si semnificatiile actului istoric de la 24 ianuarie 1859- Unirea Principatelor Române "
-Spectacol festiv "Hai sa dam mâna cu mâna",sustinut de ansamblul folcloric  “HORA" al Casei de Cultura "E.Nicoara" formatiile de dansuri populare românesti si maghiare ale Casei de Cultura si formatia de dansuri germane a Forumului Demo¬crat German din Reghin.
-26 ian. Medalion literal : "Csokonai Vitez Mihaly" prezentat de cena¬clul literar "Kemeny Ianos" al Casei de Cultura "E.Nicoara" 11 febr.Spectacol sustinut de formatia de dansuri populare rnaghiare a Casei de Cultura la Grupul Scolar "Petru Maior"pt.o delega¬tie din Nagy Koros (Ungaria)
-28 febr.Lansare de carte la Biblioteca Municipala "Petru Maior", organizata în colaborare cu cenaclul literar "Kemeny lanos" a1 Casei Municipale de Cultura "E.Nieoara"Rcghin.
–9 mart. Medalion literal' ,,Întâlnire cu lirica feminina reghineana" organizat de cenaclul literar "Petru Maior" al Casei de Cultura.
–15 mart. Spectacol muzical-literar - coregrafic organizat de Casa de Cultura "E.Nicoara" în colaborare cu Gr. Scolar "Petru Maior “
-13 apr. Simpozion comemorativ "Iozsef Attila", organizat de cenaclul "Kemeny Ianos" al Casei de Cultura "E.Nicoara"
-16 apr. Participarea formatiei de dansuri Maghiare a Casei de Cultura la Festivalul international al cântecului si dansului popular din localitatea Padureni.
-5 mai. Participarea solistilor si orchestrei populare a Casei de Cultura la manifestarea organizata de Gr.Scolar Agricol Reghin.
-6 mai. Spectacol de teatru în premiera,cu piesa"Vârstele iubirii"de T.Musatescu, sustinut de trupa de teatru "Nike"a Casei de Cultura "E.Nicoara"
-22 mai.Participarea formatiei de teatru (sectia maghiara) a Casei de Cultura la festivalul teatrelor de amatori în loc. Troita.
-27 mai. Festivalul Papusarilor Amatori,(sectia maghiara) editia I organizat de Casa de Cultura "E.NicoaI•a"
-30 mai.- 5 iun. "Saptamâna Culturala Reghineana"ed.a XXXIV - a
-30 mai.Deschiderea festiva ; alocutiuni. Spectacol folcloric "Mures doinitor, pe strune de dor"  sustinut de ansalnblul folcloric "Hora",formatia de dansuri maghiare a Casei de Cultura si formatia de dansuri germane a Forumului Democrat German Reghin.
-31 mai.Spectacol de teatru în limba maghiara, cu piesa pt.copii:"Jobenul fermecat",sustinut de formatia de papusari "Csim - Bumm" a Casei de Cultura.
-31 mai.Intalnire cu scriitorul Beder Tibor.Lansare de carte.  Organizeaza cenaclul literar "K.lanos"al Case de Cultura .. 31lnai. Spectacol de teatru in prelniera Cll piesa "Textul inainte de to ate" de Doru Motoc prezentat de Teatrul Popular al Casei de Cultura "E.Nicoara"
-1 iun. Verisajul expozitiei de arte plastice a elevilor Gimnaziului de Stat "Augustin Maior" -sectia de arte plastice.
-1 iun. Recital de muzica clasica sustinut de elevii Gimnaziului de Stat "Augustin Maior" sectia muzica.
-2 iun. Spectacol de teatru in premiera cu piesa ,, O lume  nebuna, nebuna" sustinuta de Teatrul Popular (sectia maghiara) al Casei de Cultura "E.Nicoara"
-3 iun. Concurs .national de creatie litetrara - poezie"La portite visului",editia a XV -a(festivitatea de premiere ),organizat de Casa Municipala de Cultura "E.Nicoara" Recital de romante si cantece de petreceresustinut de solistii si orchestra Casei de Cultura .
-5 iun. Participarea ans.folcloric "I-Iora" al Casei de Cultura si a formatiei de dansuri populare maghiare a Casei de Cultura la Festivalul Etniilor (editia a V -a)Ia Muzeul Etnografic Reghin.
-19 iun.Participarea orehestrei populare la Inanifestarea "Targul Rusaliilor" Organizat in loc.Rusii Munti.
-19 iun. Spectacol de teatru cu piesa in limba Inaghiara ,,0 lume nebuna , nebuna"prezentata de Teatlul Popular al Casei de Cultura in comuna.Beica.
-20 iun. Speetacol folcloric sustinut de ans."I-lora"in loc.I-Iodac,cu ocazia sarbatorii "Udatul nevestelor"
-24 iun. Participarea solistilor vocali si a orchestrei populare la festivalul international de folclor,organizat de societatea culturala "Miorita" in mun.Tg.Mures.
-29 iun. Participarea solistilor vocali de muzica populara ai Casei de Cultura la spectacolul folcloric organizat la Reghin eu ocazia sarbatoririi "Zilei Tricolorului"
-3 iul. Spectacol folcloric sustinut de Ansamblul .,,HORA "si formatia de dansuri maghiare a Case de Cultura în localitatea Brîncovenesti, cu ocazia  Târgului Cireselor"
-8 iul. Spectacol folcloric sustinut de Ansamblul ,,Hora" în localitatea Comori  pt.o delegatie din Belgia.
-10 iul. Participarea solistilor vocali si orchestrei populare la festivalul folc1oric organizat în loc.Rastolita.Spectacolul a fost prezentat de d-na Marioara Morarescu.
-17 - 25 iul. Participarea unui gnlp instrulnental folc1oric al Casei de Cultura "E.Nicoara"alaturi de dansatorii societatii culturale "Miorita"din Tg-Mures la festivalul folcloric din localitatea Kavala - Grecia.
-1 - 9 aug.Spectacol sustinut de un grup folcloric ( dansatori si instrumentisti) ai Casei de Cultura in loc.Salle -- Italia,care au insotit delegatia Prilnariei municipiului Reghin in !talia.
-7 aug.Spectacol folc1oric sustinut de ans."Hora"in loc.Ideciu de Jo~, cu ocazia targului bailor.
-14 aug. Participarea formatiei de dansuri maghiare la festivalul international de folcloric din localitatea .Lunca Muresului
-23 aug. Participarea solistilor si orchestrei populare a Casei de Cultura în colaborare cu societatea culturala "Miorita" la spectacolul de caritate pt. ajutorarea sinistratilor, spectacol organizat la Gradina de vara din Tg-Mures.
-28 aug. Participarea solistilor si a orchestrei de muzica populara la festivalul national de folclor "Cântec, joc si voie buna" organizat la Tg-Mures de catre Primaria municipiului Tg-Mures si Societatea Culturala "Junii Calimanilor"  
-31 aug. Participarea solistilor si a orchestrei de Muzica populara la filmarile realizate de postul de televiziune Etno TV,în localitatea  Bistra Muresului.
-1 - 4 sept. Spectacol sustinut de formatia de dansuri maghiare a Casei de Cultura în loc.Erd.- Ungaria, formatie care a insotit delegatia Prim.ariei Municipiului Reghin în Ungaria.
-8 sept. Spectacol folcloric sustinut de solistii si orchestra populara a Casei de Cultura in localitatea Deda.
-8 sept. Participarea solistilor si orchestrei populare la festivalul folcloric "La izvor de cânt si  joc”  editia a III -a organizat in loc.Bistra-  Muresului.
-30 sept. Spectacol folcloric prezentat de ansamblul Casei de Cultura la Centrul de Ingrijire si Asistenta cu ocazia "Zilei Internationale a vârstei a treia"
-03 oct. Deschiderea festiva a cursurilor Universitatii Populare a Casei de Cultura
-06 oct. Participarea formatiei de dansuri maghiare a Casei de Cultura 1a spectacolul organizat de Casa de Cu1tura a Tineretului
-07 oct. Spectacol prezentat de formatia de papusari "Csim-bumm" a Casei de cultura în localitatea Valenii de Mures
-08 oct. Participarea formatiei de dansuri maghiare la spectacolul de inaugurare a Asezamantului Cultural "Arca lui Noe" al Parohiei catolice Reghin cu ocazia Festivalului strugurilor
-07- 09 oct. Participarea solistilor vocali si a orchestrei populare a Casei de Cultura la Festivalul vinului la Tg.-Mures
21-26 oct. Participarea formatiei de teatru în limba maghiara la sustinerea unui spectacol de teatru in localitatea Sopron - Ungaria
-23 oct. Participarea solistilor si a orchestrei populare 1a “Festivalul marului”, localitatea Batos
-06 nov. Spectacol de teatru prezentat de formatia de teatru, sectia maghiara, în localitatea Trei-Sate
-18 nov. Festivitate de premiere a Concursului National de Creatie a epigramei “Cobra" editia a X-a
-19 nov. Spectacol de teatru prezentat de formatia de teatru, sectia maghiara, în localitatea Valenii de Mures
-25 nov. Spectaco1 de romante si cantece de petrecere "A ruginit frunza din vii" sustinut de solistii si orchestra Casei de Cultura
-25 nov. Participarea formatiei de teatru de papusi "Csim-bumm" la Festivalul papusarilor amatori editia a VlII-a in loca1itatea Odorheiu Secuiesc
-26 nov. Participarea formatiei de teatru, seqia maghiara la festivalul judetean "Scena" in localitatea Sangeorgi u de Padure
-30 nov. Spectacol Festiv dedicat zilei de 1 decembrie Ziua Nationala a Romaniei sustinut de formatiile artistice ale Casei Municipale de Cultura, formatiei de dansuri a Forumului german Reghin ~i a Ansamblului "Ghiocelul" din  Bistra-MuresuIui  .
-05 dec. Spectacol concurs "Show-ul piticilor" editia a II-a, organizat de Casa de cultura Municipala
-16 dec. Spectacol concert de colinde si canteec de iarna "Iata vin colindatorii", cu participarea solistilor Casei de Cultura si grupului folk "Orizont 77" din Baia Mare si a solistei Magdalena Puscas
-21 dec. Speetacol de teatru prezentat de formatia de teatru, seetia maghiara, In localitatea Ia Palatul Culturii Tg.- Mures
-26 dec. Spectacol de teatru prezentat de formatia de teatru, sectia maghiara, in localitatea Rusii Munti
-29 dec. Participarea orchestrei populare la Festivalul International de folclor din municipiul Bistrita
De remarcat implicarea Casei Municipale de Cultura "Eugen Nicoara" pe parcursul anului 2005 In organizarea si gazduirea diferitelor activitati ale institutiilor de Invatamant reghinene, colaborarea cu celelalte institutii de cultura locale si, de asemenea, colaborarea fructuoasa cu Teatrul National Tg.- Mures, Teatrul pentru eopii si tineret "Ariel" din Tg.- Murq, Teatrul "Trianon" din Galati, Trupele de teatru "Hahota" si "Gruppen Hecc" din Tg.- Mures, Teatrul Casei de Cultura din Sighisoara, Radio Tg.- Mures precum si alte formatii artistice aflate In turneu, totalizand in acest an un numar de 48 de spectacole sustinute pe scena institutiei noastre.
 
XXI.CASA DE CULTURA A TINERETULUI GEORGE ENESCU
 
8 ianuarie - Spectacol de poezie si muzica inspirat de creatia lui Nichita Stanescu, in deplasare la Casa de Cultura “M.Eminesscu Tarnaveni, cu membrii  formatiei de teatru si duetul Ecou.
13 ianuarie – “La inceput a fost cuvantul”- spectacol-concurs derecitare a poeziei lui Mihai Eminescu – ed. I (adresat elevilor).
21 ianuarie – prima conferinta dintr-o serie de trei, avand ca tema : “Arta educarii pe baza cunoasterii reale a fiintei umane” – conferentiar prof. Marcel Lovin, participanti  pedagogi reghineni.
10 februarie – Intalnire literara cu scriitorul sarb Mijurko Vukadinovic, si lansarea cartii sale  “Eu, familia mea si Eminescu”
14 februarie - Spectacol de muzica usoara organizat de noi cu : Dancs Annamaria, formatia “Magic Club”, Joco Junior.
17 februarie – Vernisajul expozitiei colective de pictura si grafica “Copilaria si armonia sufletului”, a elevilor Grupului Scolar “Petru Maior” – consultant prof. Cotta Ibolyka.
28 februarie – Spectacol  literar muzical, sub genericul “Ziua Martisorului” (orchestra populara, dir. Cosmina Vultur, solistii: Ana Toncean, Leontina Covrig, Dumitru Gliga, poezii recitate de actorii trupei de teatru)
2 martie – Vernisajul expozitiei de icoane pe sticla si lemn – “Rugaciune”, a pictoritei Maria Pop
4 martie - Spectacol de muzica tanara “Anotimp nesfarsit” (Majay       Gyozo, Angela Kiss, Ecou, Victor Socaciu, surorile Sus) – lansare de album musical.
23 martie – Vernisajul expozitiei de goblen “Oglinzi luminate” autor d.na   Diana Zileriu
8 aprilie –participare la concursul teatrelor pentru elevi “Fascinatia teatrului” ed. a III-a. Tg. Mures, Colegiul “Papiu Ilarian”  cu adaptarea dramatica a povestii “Soacra cu trei nurori” de Ion Creanga, in regia Anei Maria German.                                    
14 aprilie - Vernisajul expozitiei de icoane pe sticla a pictoritei Elena Toderic (a prezentat Sorina Bloj,Maria Borzan,Nicolae Baciut)
15 aprilie – Festivitate de premiere a concursului de creatie a poeziei religioase CREDO ed. a V-a, in colaborare cu DJCCPCN
l5 aprilie – Festivalul colindului pascal “LUMINA  LINA DIN LUMINA”, ed. a II-a – cu participarea corurilor bisericilor crestine din Reghin (10 coruri, li s-a dat diploma de onoare dirijorilor).
19 aprilie – masa rotunda, dezbatere pe tema pastrarii canoanelor bisericesti in realizarea filmului artistic-document “Patimile lui Isus”, in regia lui Mel Gibson. Difuzarea filmului (au participat preoti, enoriasi, profesori, oameni de cultura)
3-6 mai – ZILELE TINERETULUI REGHINEAN ed. a II-a
3 mai – “ Arta desenului animat” – filme de desene animate pentru prescolari si scolarii mici (sectia romana si sectia maghiara)
3 mai – vernisajul expozitiei de arta plastica moderna , a tinerilor artisti reghineni Radu Giurgiu si Mihai Luchian Pantea. A prezentat  Ana Maria German, Barathi Adam, Horia Giurgiu.
4 mai – festivitate de premiere a concursului de creatie literara , adresat elevilor (poezie, eseu) – “Preludiul primaverii”,  ed. I
4 mai – teatru scolar, si spectacol de teatru cu piesa “Improvizatie la Caragiale” de M.Farcas, in interpretarea formatiei propri (Gimnaziul “Florea Bogdan”, Clubul Copiilor, Grupul  Scolar “Lucian Blaga” sectia rom. si engl.)
5 mai –  concert de muzica clasica cu elevii Scolii de Muzica din Reghin
6 mai – concert de muzica rock cu formatiile institutiei (Titan, Black Tears, 1.1.2)
10 mai – Masa rotunda, pe teme de terapie naturista Metoda Tibetana Prananadi” – a prezentat ing. Nagi Anna
17 mai – lansare de carte “O istorie a literaturii romane  contemporane, in interviuri”  autor N. Baciut, a prezentat V.Marica
19. 30 mai – 5 iunie editia a XXXIV a Saptamanii Culturale Reghinene
Marti, 31 mai, vernisajul expozitiei de pictura “Culori ingenunchiate” a pictoritei Elena Costinas (a prezentat Maria Borzan)
Marti, 31 mai, simpozion comemorativ “50 de ani de la nemurire- George Enescu” a prezentat  prof. Cornelia Maksai, participanti : profesori de muzica, melomani
31 mai,  Recital de muzica clasica cu elevi ai Scolii de Muzica si ai Liceului de Muzica din Tg. Mures
01 iunie, concurs pe teme de protectia mediului, “O viata sanatoasa pe o planeta curata” adresat elevilor din clasele I – IV, coordonatoare inv. Smaranda Puscas (concurenti 20, participanti in public 150)
01 iunie, participare la spectacolul organizat de Primaria Reghin pe Stadionul Municipal, cu formatiile de dansuri populare maghiare
01 iunie, intalnire cu scriitorul Mihai Sin, cu actori si profesori ai Academiei de teatru din Tg. Mures, discutii pe teme de perceptie a artei dramatice in randul tinerilor reghineni ( au participat actorii Cristian Ioan, Liviu Pancu, prof.Lelia Albu, studenti la teatru, un numeros public tanar).
Spectacol de teatru cu piesa “O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale.
02 iunie – spectacol de teatru in premiera cu piesa “Eu hot, tu hot, ei banditi” de Tudor popescu, in regia lui Mihai Craciun, actor, prezentata de trupa de teatru “Experiment” a institutiei noastre, ref. Ana Maria German
04 iunie – “Noaptea luminoasa a cetatii” spectacol concert de muzica rock, cu formatiile adoptate de institutia noastra (1.1.2., Titan, Black Tears)
Participare cu formatiile de dansuri populare romanesti si maghiare la Festivalul Etniilor
10 – 12 iunie , participarea la festivalul National de Teatru “Stefan Banica”-  centru amatori, ed. a X-a, Calarasi, cu trupa proprie de teatru “Experiment”, cu piesa “Eu hot, tu hot, ei banditi” de T.Popescu,finalizata cu obtinerea trofeului si a titlului de laureate
-15 iunie – comemorare  Mihai Eminescu – recital de poezie si muzica     inspirata din creatia marelui poet. Depunere de flori si coroane la bustul poetului, activitate desfasurata sub genericul “Trecu Luceafarul” (coordonator Sorina Bloj, in colaborare cu Biblioteca  “Petru Maior”)
–01 iulie – lansare de carte : din ciclul “Antologia umorului romanesc si universal” volumul “Eterna si fascinanta anecdota – politicieni romani si straini” autor Dumitru Vasi Soimosanu
–luna iulie - activitati de igienizare si renovare (curatat presuri, mochete, perdele, costume populare, costume de scena,  reparatii recuzita, deratizare), si continuarea repetitiilor cu formatiile de muzica rock,  precum si a activitatilor de tenis de masa.
11 – 14 august , Tabara de creatie “ Muntele Vrajit” de la Sestina.In toata luna august si iulie, cei care nu au fost in concedii de odihna s-au preocupat pentru organizarea inceperii cursurilor Universitatii Populare (publicitate, inscrieri)
–01 septembrie – Deschiderea  festiva a cursurilor Universitatii Populare.
–12 septembrie – deschiderea festiva a cursului de actorie organizat in colaborare cu Scoala Populara de Arte din Tg. Mures.
–16 septembrie – masa rotunda cu tema “Terapii alternative – proce-
duri de relaxare si stapanire a emotiilor, si de combatere a stresului” prezinta invatatoarea  Emilia Frandes.
21 – 28 septembrie, participare la Festivalul Painii din Sanviliano-Italia, cu obiceiul “Cununa la secerat”
–30 septembrie – cu prilejul Zilei Internationale a Persoanelor de
Varsta a III-a,  spectacolul folcloric omagial “Natalia Gliga – 50 de ani de activitate in slujba pastrarii patrimoniului de cantec popular romanesc”. A prezentat Ansamblul folcloric al Casei de Cultura a Tineretului “G.Enescu”
–9 oct. – participare cu membrii ansamblului folcloric la Serbeni  , la activitatea Asociatiei cult. SILVANA, presedinte preot. Silviu Negrutiu
–6 octombrie, spectacol comemorativ “Ganduri din octombrie – 1848 –49” – activitate in colaborare cu MADISZ si cu alte institutii din oras
–21 oct. lansare de carte – poezie, “Un altfel de zbor” , autoare IRISZ MENYEI CHIOREAN
–22 oct. participare cu membrii formatiei ansamblului folcloric la sarbatoarea pastoreasca “Coboratul oilor” – Rastolita
- 24 -25 oct. – proiectii de filme de desene animate pentru sectiile romana si maghiara –gradinite
-26 oct. Comemorare : “Dumitru Husar – dascal, ziarist, ziditor de spirit romanesc, absent fara inlocuitor” – act. In colaborare cu Biblioteca Municipala “Petru Maior” si Uniunea Vatra Romaneasca
–28 oct. participare la Festivalul National de Muzica Folk si Balade – Sibiu (Ecou –diploma pentru prestatia deosebita in recitalul prezentat)
-11 noiembrie – Festivalul de muzica populara “Flori de pe   Mures” – faza judeteana
–18 -20 noiembrie – participare la Festivalul National  de Teatru Scurt- Liviu Rebreanu” – Bistrita – am obtinut Premiul  revistei “ATAC”
–25 noiembrie – editia a II-a a concursului spectacol  “MADISZ MISS”, organizat in colaborare cu MADISZ
–25 noiembrie -  recital de muzica folk  ECOU– Bistrita – (Sorina in juriu – festival national)
–2 dec. spectacol de chitara clasica – invitat Andrei Turcu
–9 decembrie – masa rotunda : “Obiceiurile populare de iarna –
testament peste timp”  - coordonatori Viorel Covrig si Geczi Jancsi,activitate orgaizata in colaborare cu LigaTinerilor Ortodocsi
16 dec. proiectia filmului artistic “Moartea d-lui Lazarescu”, cu participarea actorului din rolul principal, Ion Fiscuteanu.Discutii despre arta cinematografica in present. Lansare de carte “Prigoana in ganduri” si “Strugurii de furat is mai buni” ale aceluias invitat.
l6. dec. Spectacol comemorativ Vorosmarty Mihaly , cu recitalul corului de elevi din Sfantu Gheorghe. In colaborare cu cenaclul Kemeny Janos.
–17 decembrie – “Festivalul iernii” spectacol de colinde si obiceiuri de iarna. La care au participat corurile din parohiile crestine din Reghin (ortodoxe, catolice, reformate, neoprotestante)
–17. dec. Vernisajul expozitiei de pictura “PRAPURI” a  artistului Marcel Naste
–17. dec. lansare de carte “Icoana amintirii” – autor Gina Maris
–17 dec. participare cu formatia de muzica pop-rock TITAN la concursul MEDIABEFUTO de la Tg. Mures (au obtinut premiul TVRomane si participare la Festivalul PENINSULA).
–19 dec. spectacol de teatru cu piesele “Condamnati la comedie” si “Improvizatie la Caragiale” ale lui Mihai Farcas, in regia autorului
–20 dec. Paticipare la Festivalul OM BUN – Bucuresti – Sorina a fost distinsa cu premiul pentru intreaga activitate in muzica folk
–21 dec. “Sarbatoarea pomului de iarna” sectacol in colaborare cu gradinita nr. 2 cu program prelulgit
–27 dec. Spectacol de colinde si cantece de iarna  (duetul Ecou, Angela Kiss Mariesiu, Ciprian Istrate, Majai Gyozo
           Pe tot parcursul anului s-au desfasurat repetitii cu formatiile in pregatire   (dansuri populare romanesti si maghiare, formatiile de teatru, formatiile de muzica pop-rock, formatiile si solistiisi de muzica folk, formatia de brack dance) deplasari la diferite manifestari culturale  (Voivodeni, Padureni, Budapesta, Germania, Italia, Borsec, Bucuresti, Tg.Mures, Bistrita, Calarasi, Odorheiul Secuiesc, Rastolita, Serbeni, etc.), s-au sustinut cursuri si examene la Universitatea Populara (cursul de ospatari , bucatari, cofetari, de vanzatori, de contabilitate, de coafura), salariatii istitutiei au participat la activitatile institutiilor “surori”  la care au fost invitati, am colaborat in organizarea la sediul nostru a serbarilor scolare ale gradinitelor si scolilor, am gazduit si alte activitati initiate de ONG-uri (Sindicatul Pensionarilor, Partida Romilor, Asoc. “Clepsidra”, ASTRA, MADISZ, Agentia Locurilor de Munca, etc),  am gazduit spectacole aflate in turneu (Galati, Cluj Napoca, Sfantul Gheorghe, Tg. Mures), s-au desfasurat jocuri sportive  (tenis de masa, sah) si am dat consultanta de specialitate (pregatirea formatiilor de dansuri populare, suport muzical, repertorii si regie pentru teatru) scolilor din oras care  ne-au solicitat .
                                                              
XXII.BIBLIOTECA MUNICIPALA “PETRU MAIOR”
 
Activitatea bibliotecii în aceasta perioada a avut ca obiectiv orientarea muncii cu cartea în slujba comunitatii prin serviciile care le ofera, asigurând în permanenta o informare si documentare la zi, în diversele probleme ce îi preocupa pe utilizatori.
S-a urmarit în permanenta ca institutia bibliotecara sa se detaseze de conceptul de depozit de carti si documente, transformarea ei treptata într-un lacas cultural, social si spiritual, unde profesionalismul bibliotecarilor, pasiunea lor pentru carte sa fie o permanenta în activitatea pe care o desfasoara, fapt dovedit prin rezultatele obtinute în ultimii ani. În acest scop s-au pus la dispozitia utilizatorilor documente culturale si de informare actualizate, colectiile bibliotecii triate si ajustate la nevoile comunitatii, tinând seama ca societatea acestui mileniu are nevoie de indivizi instruiti, stapâni pe tehnicile de informare, dotati cu abilitati de comunicare sociala si spirituala, elemente care au fost mereu în atentia activitatii cu cartea.
În cursul acestui an biblioteca a fost mereu preocupata de diversificarea si modernizarea serviciilor, concomitent cu implementarea automatizarii în prelucrarea si circulatia documentelor. S-au organizat manifestari cultural-educative, de diverse genuri, cu tematici cât mai diverse, urmarind echilibrarea lor între numarul manifestarilor prin care se promoveaza valorile locale si a celor care marcheaza evenimente de importanta majora în plan national si universal.
S-a urmarit si realizat prin munca depusa de catre personalul bibliotecii sa se creeze o imagine pozitiva a bibliotecii în comunitate prin promovarea propriilor servicii, dezvoltarea de parteneriate cu institutiile cultural-educative, a unor proiecte sociale si a contractelor stabilite la nivel de institutie. În acest fel s-a realizat o colaborare permanenta cu Primaria si Consiliul Local, cu institutiile de cultura si învatamânt, cu întreaga intelectualitate si cu personalitati importante ale culturii muresene si nationale.
S-a acordat o mare atentie participarii si implicarii întregului colectiv al bibliotecii în reusita unor manifestari, evenimente privind istoria acestei institutii de lectura publica. Astfel biblioteca a sarbatorit 70 de ani de lectura publica reghineana si 55 de ani de la înfiintarea bibliotecii publice de stat, cu reusite activitati si realizari culturale. Mai mentionam deasemenea Ziua bibliotecarului – 23 aprilie, Saptamâna culturii reghinene 30 mai – 4 iunie si Zilele Bibliotecii municipale”Petru Maior”, 3-4 noiembrie, toate cu rezultate frumoase si ecouri în rândul populatiei reghinene.
Consemnam permanenta colaborare cu principalele biblioteci judetene din tara, dintre care mentionam Biblioteca Judeteana Mures, Biblioteca Judeteana”Octavian Goga”din Cluj-Napoca, cele din Sibiu, Arad si Baia Mare si Biblioteca Nationala Bucuresti, prin materiale periodice, carti si publicatii locale, participari la schimburi de experienta, sesiuni de comunicari, etc.
În cursul anului 2005, fondul de publicatii a ajuns la 121 643 volume din diferite domenii de activitate, de care au beneficiat 4 909 utilizatori, care au avut la dispozitie acest tezaur de învatatura, cunoastere si întelepciune prin împrumut la domiciliu, sala de lectura sau prin participarile la manifestarile cu cartea organizate de catre institutia noastra.
În aceasta perioada au fost împrumutate sau consultate în sala de lectura un numar de 118 866 volume carti, reviste sau alte publicatii, dintre care 102 680 în limba româna si 16.186 în alte limbi. S-au achizitionat în cursul anului 2005 un numar de 1 919 volume carti sau alte publicatii, casete audio-video în valoare de 31 265,68 lei RON. Au fost eliminate, casate din fondul de publicatii a bibliotecii un numar de 1 142 exemplare, uzate, depasite fizic si moral.
Toate transformarile si modernizarile realizate s-au efectuat paralel cu activitatea de zi cu zi, reusind sa realizam reteaua de calculatoare în sectiile bibliotecii în vederea constituirii bazei de date pentru crearea conditiilor corespunzatoare de automatizare în biblioteca, a fost instalat internetul, folosit în prima etapa pentru personalul bibliotecii pentru informarea si documentarea utilizatorilor în diverse probleme care îi preocupa.
Pentru ridicarea calitatii muncii în domeniul popularizarii cartii, a cunoasterii de catre utilizatori a continutului fondului de publicatii, ne-am îndreptat atentia asupra folosirii si popularizarii tuturor mijloacelor de informare, punerea în practica a celor mai noi metode manageriale moderne folosite în activitatea culturala. Astfel am reusit sa activizam majoritatea serviciilor si compartimentelor din biblioteca, prin atragerea cititorilor la biblioteca, prin cresterea calitatii serviciilor pentru comunitate.
În acest sens s-au obtinut rezultate bune la toti indicii de activitate cât si în structura colectiilor atât ca tematica cât si ca numar. Numarul de înzestrare pe cititor a fost de 24,7, indicele de înzestrare pe locuitor 3,36, cel de atragere a populatiei la lectura 13,58, circulatia cartii, 0,97, frecventa 154,04, indicele de lectura pe cititor 24,21 iar pe locuitor 3,29.
Toate acestea, oglindesc preocuparea întregului personal al bibliotecii, care prin profesionalism, comportament, preocupare pentru îndrumarea lecturii utilizatorilor, a dus la  pastrarea imaginii pozitive a bibliotecii si a slujitorilor ei.
Prin cunoasterea si aplicarea în întreaga activitate a Legii bibliotecilor a normelor si regulamentului de functionare, prin îmbunatatirea serviciilor existente, avem toata speranta pentru revenirea la parametrii normali, care caracterizeaza traditia si continuitatea muncii noastre.
S-au continuat activitatile de popularizare a cartii, a activitatii bibliotecii în general prin organizarea de diverse actiuni, care sa tina seama de cerintele si doleantele utilizatorilor, a comunitatii, de tipul si obiectivele muncii. Numeroase expozitii si prezentari de carti, sezatori literare, simpozioane, lansari de carti, medalioane stiintifice si literare, recenzii, întâlniri cu scriitori si personalitati culturale, manifestari închinate celor mai importante evenimente din istoria si cultura nationala si universala sunt doar câteva repere care caracterizeaza activitatea bibliotecii în aceasta perioada.
S-a acordat o atentie deosebita popularizarii cartilor din domeniul socio-uman, a personalitatilor si evenimentelor din acest domeniu. Mentionam concursul – Cine stie câstiga –Momente din lupta poporului român pentru Unire, lansarea cartii ”Românii din scaunele Ciuc, Giurgeu si Casin în secolul al XIX-lea”de Liviu Boar, simpozionul stiintific ”Vasile Ladislau Pop – personalitate politica, culturala si juridica a Transilvaniei”, Simpozionul ”80 de ani da la înfiintarea Patriarhiei Ortodoxe Române” si 9 Mai – Ziua Europei, Proclamarea independentei României si a Victoriei împotriva fascimului, Întâlnire cu istoria prin prezentarea cartilor ”O stafie bântuie Ardealul” de Ilie Sandru, Biserici de lemn din judetul Mures, Monumente de arta populara româneasca de Ioan Eugen Man, medalionul stiintific Contributia personalitatilor reghinene la dezvoltarea stiintei si culturii românesti – Virgil Onitiu, Grigore Maior, Petru Uilacan si Patriciu Barbu si întâlnire cu personalitati ale stiintei si culturii muresene, Berdj Asgian si Zeno Ghitulescu, prezentarea cartii ”Tezaurul de întelepciune ale cugetarilor si al proverbelor”de Berdj Asgian. S-au prezentat deasemenea în cadrul unei întâlniri cu istorici si cercetatori mureseni volumul ”Ideea europeana si interesele statelor” de Simion Costea cu participarea prof. univ.dr. Cornel Sigmirean, lector univ. Meda Grama , lector univ. Eugeniu Nistor si ”Contributii la cunoasterea emigratiei sasilor reghineni 1944-1964”de Dorin Ioan Rus.
S-a pus un accent pe cele mai valoroase lucrari din literatura româna si universala, pe cele ale minoritatilor nationale din România. Mentionam medalionul literar ”Lucian Blaga” – 100 de ani de la nastere, lansarea cartilor”Lucian Blaga”- monografie de Cornel Moraru, ”Dialoguri în Agora” de Eugeniu Nistor, ”Cainta”de Horia Avram, prezentarea cartii ”Eterna si fascinanta anecdota”- Politicieni români si straini, vol. I de Dumitru Vasi-Soimosanu, sezatoarea literara ”Vorosmarty Mihály”, lansarea volumului de poezie ”Portret dupa autoportret” de Nicolae Baciut, întâlnire cu scriitorul satiric si de literatura pentru copii Efim Tarlapan din Chisinau, prezentarea cartilor ”O antologie cronologica a aforismului românesc de pretutindeni” si “Epigrama daco-romana de pretutindeni”. Mentionam deasemenea desele întâlniri si lansari de carti a scriitorilor mureseni si clujeni – Cornel Moraru, Lazar Ladariu, Nicolae Baciut, Valentin Marica, Eugeniu Nistor, Zeno Ghitulescu, Radu Tuculescu, Sepsi Arpad, Biro Donat, Egyed Emese, etc.
Sunt de mentionat lansarile de carti a reghinenilor, membrii ai cenaclului literar ”Lucian Blaga”, Sorina Bloj-“Nelinistea ciutei”, Iris Menyei Chiorean- “Un altfel de zbor”, Gina Maris Craciun ”Icoana amintirii”, si “Calator în timp- însemnari din viata, închisorile mele…”de Simion Pop.
La Sectia pentru copii s-a urmarit în permanenta o buna colaborare cu institutiile scolare din municipiu, atragerea si permanetizarea cititorilor copii la biblioteca. Fondul de carti a ajuns la 22 094 volume, iar numarul cititorilor 1 559. În cursul acestei perioade s-au citit 49 075 volume carti si alte publicatii, s-au îmbogatit mijloacele de popularizare audio-vizuale prin achizitionarea de noi casete audio si video.
S-au organizat numeroase manifestari literare pentru copii cu sprijinul cadrelor didactice din învatamântul primar si gimnazial, întâlniri cu scriitori si publicisti, printre care mentionam pe scriitorii Nicolae Baciut si Valentin Marica, deasemenea medalionul literar ”Petre Ispirescu – 175 de ani de la nastere”, sezatoarea literar muzicala ”Martisor pentru mama”, motivul literar ”Jules Verne”- 100 de ani de la moarte, auditia muzicala – Rapsodia Româna de George Enescu, medalionul literar ”Jozsef Attila” – 100 de ani de la nasterea poetului, lectura în grup”Csongor és Tunde” de Voros Marhy, Carnavalul pentru copii, inspirat din ciclul romanelor Harry Potter si expozitia de carte „Inventii si inventatori”.
Cu toate neajunsurile privind lipsa de spatiu corespunzator, în actualele conditii se impune o mai mare diversificare a muncii, respectarea cu strictete a Regulamentului de functionare a institutiei, implicarea în viata institutiei prin propuneri concrete si realizari pe plan profesional.
Am acordat o atentie deosebita bunei functionari a filialelor bibliotecii, care datorita unor conditii obiective nu au atins la  toti parametrii rezultatele asteptate. S-a urmarit cresterea numarului de cititori si permanentizarea lor la biblioteca, îmbunatatirea structurii fondului  de carte, dupa structura si preocuparile populatiei pe care o deserveste, cât si doleantele utilizatorilor. Se impune o colaborare mai eficienta cu institutiile de învatamânt din cartiere, biserica si alti intelectuali.
Biblioteca s-a implicat cu diverse manifestari în viata social-culturala a comunitatii, alaturi de celelalte institutii culturale din municipiu. Astfel în cadrul Saptamânii culturale reghinene 30 mai – 4 iunie 2005, a organizat o reusita întâlnire cu scriitorul clujean Beder Tibór, ocazionata de lansarea volumului „A bujdosok Nyomabon”, tot în aceasta perioada biblioteca a aniversat un moment important din istoria ei, „70 de ani de lectura publica la Reghin” si „55 de ani de la înfiintarea primei biblioteci publice de stat”, bun prilej de analiza si schimb de experienta cu colegii din bibliotecile din judet si invitati din tara.
În acest cadru s-a organizat sesiunea de comunicari stiintifice „Biblioteca fundament al educatiei permanente” si s-au prezentat volumele editate de catre biblioteca: „Biblioteci reghinene-file de istorie” si „Ghidul Bibliotecii Municipale Petru Maior”. La aceasta sarbatoare a bibliotecii au participat, Doina Popa-director la Biblioteca Judeteana „Octavian Goga” Cluj, presedinta Asociatiei Nationale a Bibliotecilor si Bibliotecarilor din România, Dimitrie Poptamas-director Biblioteca Judeteana Mures, Bedo Melinda-Biblioteca Judeteana Miercurea Ciuc.
O alta manifestare, care prin continut si calitate este apreciata de specialisti si comunitatea reghineana este sarbatoarea bibliotecii, ajunsa la a XXV-a editie – Zilele Bibliotecii Municipale „Petru Maior”, care s-a desfasurat sub genericul Prin lectura la cultura, în perioada 3-4 noiembrie 2005. S-a organizat colocviul profesional „Consecventa si calitate în biblioteca”, simpozionul stiintific „Petru Maior- personalitate marcanta a culturii si spiritualitatii românesti”, cu ocazia aniversarii a 15 ani de când biblioteca îi poarta numele  si medalionul stiintific dedicat pedagogului, publicistului si memorialistului reghinean Koós Ferenc, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moarte. Au participat alaturi de bibliotecarii scolilor din municipiu si cei din comunele arondate, doamna Victoria Stoian-consilier director în Ministerul Culturii si Cultelor, Dan Erceanu-director general al Bibliotecii Nationale, conf.univ.dr. Corina Teodor-director al Bibliotecii Judetene Mures, prof. Sorin Pui-viceprimar. Alaturi de dânsii au prezentat comunicari Istrate Mariana, Moldovan Liliana, Bleahu Viorel, de la Biblioteca Judeteana Mures, Marginean Georgeta si Demeter Judit-Biblioteca Municipala „Petru Maior” Reghin.
Cu ocazia „Zilei bibliotecarului” – 23 aprilie 2003, s-a organizat o dezbatere pe tema „Biblioteca de la traditie la continuitate si perspective”, întâlnire cu scriitorii si publicistii mureseni Cornel Moraru si Eugeniu Nistor.
În domeniul cercetarii si valorificarii istoriei locale, s-au continuat investigatiile si documentarea în realizarea lucrarii bibliografice „Dictionarul bibliografic al personalitatilor reghinene” si Ghidul turistic al Municipiului Reghin.
O atentie deosebita s-a dat organizarii stiintifice a fondului de carte si a cataloagelor, dând o mare importanta achizitionarii corespunzatoare a ultimelor aparitii editoriale, tinând seama de profilul enciclopedic al bibliotecii, de necesitatile comunitatii si a utilizatorilor ei. Se observa tot mai mult lipsa de spatiu în depozitarea colectiilor bibliotecii, fapt determinat de nerezolvarea si solutionarea problemei localului, ca o piedica pentru extinderea si amenajarea spatiului corespunzator.
S-a trecut, prin reteaua de calculatoare existente la înmagazinarea întregului fond de carte în baza de date , a carei finalizare va fi la sfârsitul anului 2006.
Paralel cu aceste preocupari s-a dat în continuare o mare atentie activitatii bibliografice pentru a da informatii cât mai concrete si promte utilizatorilor bibliotecii asupra vietii comunitatii, a diverselor probleme din domeniul social-economic, politic al stiintei si culturii nationale si universale.
S-a urmarit în permanenta activiatea  metodica si perfectionarea profesionala realizata prin colocvii si dezbateri profesionale, prin participare la cursuri de pregatire profesionala la nivel de judet si central, cu ocazia „Zilei bibliotecarului” si a „Zilei Bibliotecii Petru Maior”. Au participat la cursuri de pregatire profesionala la Busteni, pentru atestare pe post, etapa I, bibliotecarele Butilca Elena Camelia si Dalalau Angela.
Pe plan administrativ s-au efectuat reparatii si igienizari la filialele bibliotecii, la grupurile sanitare, acoperisuri, hornuri si coridoare. S-a achizitionat deasemenea un calculator performant, un convector si alte materiale consumabile pentru buna administrare a institutiei. S-a acordat o mare atentie reconditionarii publicatiilor uzate, îmbunatatirii calitatii si eficientei muncii. Se cere în acest sens mai multa exigenta si responsabilitate în exercitarea obligatiilor profesionale, respectarea programului de munca si folosirea lui în realizarea sarcinilor de serviciu.
Constatam în general o buna preocupare a personalului bibliotecii în exercitarea obligatiilor de serviciu, a implicarii lui în viata si întreaga activitate a institutiei. Mai sunt unele scapari în realizarea calitatii muncii, a folosirii cu eficienta a programului de munca, probleme care sunt în atentia conducerii bibliotecii.
Noua lege a bibliotecilor cu amendamentele survenite pe parcurs, ofera conditii corespunzatoare muncii cu cartea în bibliotecile publice, creind prin normele si regulamentul de organizare, un cadru propice de desfasurare a activitatii în biblioteca, care trebuiesc respectate cu strictete si multa responsabilitate.
Atribuirea titlului de Biblioteca Anului (2005), de catre Biblioteca Judeteana Mures, diplomele de merit, onoare si de excelenta, oferite în aceasta perioada bibliotecii si personalului ei de catre Primaria si Consiliul Local al Municipiului Reghin, Directia pentru Cultura si Culte Mures, Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România, de catre Biblioteca Judeteana  Mures si „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, de catre întreaga comunitate locala, este o dovada a aprecierii de care se bucura institutia noastra pe plan local, judetean si national, fiind un îndemn pentru activitatea de viitor.
Mentionam sprijinul permanent primit din partea Primariei si a Consiliului municipal Reghin , a domnului primar - în rezolvarea tuturor problemelor, a activitatii bibliotecii - a Ministerului Culturii si Cultelor, a Directiei pentru Cultura si Culte Mures si a Consiliului Judetean Mures si a Bibliotecii Judetene Mures.
 
XXIII. MUZEUL ETNOGRAFIC
 
Anul 2005 a fost pentru Muzeul Etnografic un an de efort creator, de manifestare a unei înalte exigente profesionale si responsabilitati asumate în mod altruist, de sacrificii dar si de împliniri pe masura eforturilor depuse.
Activitatea s-a desfasurat conform regulamentului de organizare si functionare, a planurilor de munca trimestriale si a celui anual, în domeniul cercetarii, evidentei, conservarii, restaurarii, valorificarii patrimoniului, administrativ-gospodaresti si de paza.
Activitatea de cercetare, evidenta, si îmbogatirea patrimoniului
S-a realizat, de catre personalul de specialitate al muzeului (M. Borzan, L. Rusu, A. Pop, A. Danciu, A. Bugnar, C. Moisin).
1. Cercetarea s-a desfasurat în cele doua compartimente, patrimoniu muzeal si teren, finalizata prin 4 lucrari stiintifice, 5 filme documentare si 4137 fotografii digitale:
a) patrimoniu muzeal: - studierea colectiilor;
                      - studierea arhivei;
                      - lucrari stiintifice de prezentare a patrimoniului – cataloage;
                      - realizarea proiectului tipodimensional pentru colectia de cojoace, sumane, glugi si colectia de ceramica (partial).
b) cercetare de teren, fundamentata si aplicata conform planului anual si de perspectiva pentru cunoasterea culturii populare a zonei:
                                   - domeniul obiceiurilor – Maria Borzan
                                  - obiceiuri legate de pastorit în Muntii Calimani – realizat doua filme documentare – „Festania oilor” si „Coborâtul oilor” la Rastolita (februarie – octombrie 2005);
-fotografii - 257
-fise informator – 23
-obiceiuri de primavara la sasi – Livia Rusu – „Întrecerea cu cai la Rusalii la Uila” (februarie 2005);
-fise informator – 3
–obiceiuri de iarna – „Sezatoarea” – Maria Borzan (decembrie 2005)
–film documentar „Sezatoarea – cale spre educare si fereastra catre sufletul taranului”
–fotografii – 70;
–fise informator – 5.
–Colindatul cu turca – Maria Borzan (decembrie 2005)
–La Vatava  (20-21 XII) – fotografii – 85
–fise informator – 4
–Idicel Sat (23 XII) – fotografii – 56
-fise informator – 6
-film documentar (fara montaj)
-Pietris Vale (17.XII.2005) – fotografii – 40 (Maria Borzan)
-film documentar (fara montaj) – Adrian Bugnar
–obiceiuri din ciclul vietii omului – M. Borzan – „Pomul de botez” – Idicel Padure (aprilie 2005)
-1 film documentar – „Pomul de botez”
-fotografii – 47
-fise informator – 3
-cercetare – tema : „Pâinea – simbolistica ei”, pentru participare la Festivalul International al Pâinii – Savigliano (Italia) (23-26 septembrie 2005);
- realizarea materialelor documentare necesare (M. Borzan, L. Rusu, A. Pop, A. Bugnar);
- pliante – M. Borzan – „Civilizatia pâinii”, „Cununa la secerat”, „Satul românesc”, „Stâna – pastratoarea traditiilor si punct de atractie turistica”
- L. Rusu – „Pâinea româneasca – forme si simboluri”
- A. Pop – „Sarbatorile românesti în turismul cultural”
- film documentar – „Reghinul la Festivalul International al Pâinii din Savigliano”
- fotografii – 100.
2. Documentare
a) în reviste de specialitate pentru pregatirea expunerilor si activitatilor cuprinse în planul manifestarilor cultural-artistice pe 2005;
b) documentare si realizarea paginii Web a muzeului (aprilie – decembrie 2005) – M. Borzan, A. Pop, L. Rusu, A. Bugnar (realizata doar în proportie de 80%)
Evidenta patrimoniului
–Completarea fondului de patrimoniu al muzeului prin donatii - 3 si achizitii de obiecte de patrimoniu – 102 (val  - 3267, 50 lei);
-volume pentru fondul de carte – 11 buc. (val. 297,80 lei)
–Întocmirea fiselor de obiect pentru obiectele achizitionate – L. Rusu (105 fise)
–Dosare de expozitie – L. Rusu – Obiceiuri de iarna (decembrie 2005)
-Elemente de cultura saseasca (mai 2005)
-A. Pop – Interior maghiar (mai 2005)
-dosar participare la Festivalul Pâinii – colectiv – M. Borzan, A. Pop, L. Rusu, A. Bugnar (ianuarie – septembrie 2005)
4.Fotografii digitale (4137) – M. Borzan – 629
                             - L. Rusu – 20 teren, 128 obiecte muzeu – 148
                             - A. Pop – 410
                             - A. Bugnar – 70 fotografii + scanari diapozitive - 2730
5. Filme documentare – M. Borzan – 5
                             - fara montaj – 2 (M. Borzan, A. Bugnar)
6. Fise informator – M. Borzan – 41
                             - L. Rusu – 3
7. Inventarierea obiectelor de patrimoniu
-A. Pop, A. Bugnar – Inventar sectia în aer liber, obiecte de patrimoniu, obiecte din lemn;
-L. Rusu – Inventar depozit de port popular si textile
-A. Danciu – Inventar ceramica, lazi de zestre.
Inventar biblioteca – A. Costin, A. Bugnar (decembrie 2005)
 Conservare – restaurare
Anul 2005 a permis intensificarea activitatii de conservare preventiva si propriu-zisa prin reorganizarea depozitelor.
–activitatea de conservare este realizata de conservator A. Danciu, în colaborare cu muzeograf si restaurator;
–realizarea proiectului de tipodimensionare a colectiilor de port (sumane, glugi), piese de ceramica;
–tratamente –  toate piesele din lemn si textile din casa din Hodac si casa din Calimanel, metode folosite diferentiat, dupa structura obiectului;
–lemn – tratarea prin pensulare cu Sadolin Base si prin injectare cu Xylamon;
–textile – speere cu Molimor, Bazgon si Cobra.
–fise de conservare – 25
–Activitatea de restaurare – redusa, în comparatie cu necesar, realizata de C. Moisin;
–aer liber – lucrari de protejare cu carton gudronat la acoperisul grajdului (sura Hodac);
–protejat pereti cu carton gudronat – depozit de lemn
–la obiecte – lada de zestre – inv. 2696
–Restauratorul a desfasurat si activitati gospodaresti: schimbat tigla acoperis; confectionat si montat parcana;
–Confectionat si adaptat rafturi pentru depozitul de ceramica;
–Confectionat rafturi la dulap în depozitul C1;
–Participa la organizarea expozitiei temporare
–Participa la inventariere.
Valorificarea patrimoniului
Valorificarea patrimoniului s-a realizat conform programului de manifestari cultural-artistice pe 2005
ghidaje în expozitie – vizitatori: cu plata – 861
                                 fara plata – 3000
simpozioane, seri muzeale, mese rotunde – 10
expozitii temporare – la muzeu – 3
        strainatate – 1 (Italia)
-festivaluri - 2
publicatii – Anuarul muzeului „Mosteniri culturale”, vol. 5, mai 2005 – realizat pe CD – A. Pop, A. Bugnar;
ghidul muzeului – 200 exemplare (mai 2005) – M. Borzan
pliante – 9
filme documentare – 5 – M. Borzan
lucrari stiintifice: 5
–M. Borzan – „Rafila Moldovan – rapsod, mester popular, întemeietor de muzeu” – Toplita (iulie 2005);
–M. Borzan, L. Rusu – „Pâinea – produs traditional si element de identitate” – Oradea (10-13 XI 2005); - 100 fotografii – Maria Borzan
–L. Rusu, A. Pop – „Colacul, între datina si ritual” – Toplita (iulie 2005);
–M. Borzan – „Reghinul la Festivalul International al Pâinii – Savigliano” (3-4 dec. 2005) – Sibiu
–M. Borzan – „Ospatul oilor la Idicel Padure” – publicat în Marisia 2006
–Articole în ziar: 8
–M. Borzan – Cuvântul Liber – 2
  Gazeta Reghinului – 5
-L. Rusu – Gazeta Reghinului – 1
-Interviuri radio – M. Borzan - 15
                    L. Rusu
-Emisiuni TV – M. Borzan – 18 (TVR 1, TVR 2, TV Reghin)
În anul 2005, din motive financiare, nu s-a organizat Tabara de Sculptura „Interart” si Târgul Mesterilor Populari.
Colaborare cu institutiile de educatie si cultura
-colaborare cu scoli si gradinite din Municipiul Reghin (Gradinita nr. 5 cu program prelungit – educatoare Aurelia Lazar; Liceul Lucian Blaga – prof. Târnaveanu si Ligia Chebut;
-colaborare cu institutii de educatie din judet:
-cu Colegiul National „Unirea”, Tg. Mures – prof. A. Stanescu, înv. M. Negrutiu –  proiectul de conservare a unui obicei – „Cununa la secerat” – locul I la Concursul National de Cultura si Civilizatie Brasov (iunie 2005);
-cu Colegiul Economic Transilvania, Tg. Mures, prof.                    – proiectul „Târgul National al Firmelor de Exercitiu ROTIFE 2005 – Timisoara (octombrie);
-cu Universitatea Populara Tg. Mures – director M. Olariu – în activitatea „Saptamâna educatiei permanente”, ed. a VI-a (5-11 XII 2005); organizarea unei „Sezatori” – M. Borzan – 1 film documentar; 80 fotografii;
-colaborarea cu muzeul „Amintiri din stramosi” – Idicel Padure – aniversarea muzeului – 5 ani (mai 2005) – M. Borzan – 1 film documentar; 20 fotografii;
-cu C. J.C.P.C.T. Mures – director C. Cotârlan, în organizarea Festivalului Etniilor, ed. a V-a, iunie 2005;
-cu Primaria Rastolita – în organizarea unui muzeu etnografic la Rastolita, folosind colectia particulara a familiei Siminet;
-cu Asociatia Judeteana de Dezvoltare Montana Mures, în organizarea „Sarbatorii pastoresti” la Rastolita – 2 etape – urcatul si coborâtul oilor (10 februarie – 22 octombrie 2005) – M. Borzan – pliante 2 buc., filme documentare – 2, fotografii - 257;
-cu Prefectura jud. Mures – în organizarea Festivalului etnografic al Comunitatilor Mures – Calimani – „Festivalul Vaii Muresului” – Rastolita (8-10 iulie)
-L. Rusu – organizarea expozitiei la Rusii Munti
- M. Borzan – participarea la simpozion – „Traditii”
Fotografii – 90
- cu DEIK Cultura e Turismo – Italia (Giorgio Baravalle) (ianuarie – octombrie 2005)
- 1 film documentar;
- 100 fotografii;
- 1 expozitie.
cu Universitatea de Arta Teatrala Tg. Mures (martie 2005) – material documentar din arhiva muzeului: „jocuri de priveghi, bocete”, în realizarea proiectului „Mironositele” – Ana Maria Crisan
o buna colaborare s-a realizat cu institutiile de cultura din municipiu – Biblioteca Municipala „Petru Maior”, Casa de Cultura „dr. Eugen Nicoara” – în organizarea de spectacole, lansari de carte, si, în special, cu Casa de Cultura a Tineretului „George Enescu”:
-vernisarea expozitiei de icoane „Rugaciune” a pictoritei Maria Pop (2 martie 2005);
-vernisarea expozitiei de goblen „Oglinzi luminate” a d-nei Diana Zileriu (23 martie 2005);
-vernisarea expozitiei de icoane „Restituiri” a preotesei Elena Toderic (15 aprilie 2005);
-vernisarea expozitiei „Culori îngenuncheate” a pictoritei Elena Costinas (31.05.2005);
-colaborare cu Centrul de Limbi Straine Eureka – prof. R. Bândila, în organizarea proiectului „Sarbatorile occidentale în perceptia românilor – între traditie si modernism” (11.02. 2005) – Maria Borzan.
-colaborarea cu TVR 2 – emisiunea „Din zestrea românilor”, realizator Carmen Stoica;
-1 film documentar „Colindatul cu turca la Idicel Sat” (fara montaj);
-85 fotografii – colindatul cu turca la Vatava;
-56 fotografii – colindatul cu turca la Idicel Sat.
               - colaborarea cu TVR 1 – redactia „Universul credintei” – Dan Micu – 2 filme –„Când biserica vie nu moare”.
Activitatea administrativa si tehnico-gospodareasca
Aceasta activitate completeaza celelalte domenii, dar este si premisa unei activitati de ansamblu reusite.
Ea creeaza cadrul organizatoric si functional al institutiei, asigurând baza materiala si de personal.
Coordonata de director, cu participarea gestionarului, pentru probleme de secretariat, evidenta patrimoniu, probleme de contabilitate, asigurarea bazei materiale.
Având ca determinanta bugetul pe anul în curs, aceasta activitate a urmarit solutionarea problemelor de specialitate, economice si gospodaresti.
–asigurarea cadrului functional în depozite – organizarea depozitului de ceramica, piese de mobilier;
–dezvoltarea activitatilor stiintifice ale institutiei;
–asigurarea inventarului de laborator, cercetare, filmare, necesar si masini-unelte pentru activitatea de restaurare:
aparat foto digital (1100 RON);
camera de filmat digitala (2900 RON);
DVD-uri, CD-uri;
Solutii de conservare: Sadolin Base – 850 RON; Xilamon – 297 RON – Total – 1147 RON;
Masini-unelte pentru activitatea de conservare si restaurare:
circular
polizor unghiular
fierastrau pendular
rindea electrica
slefuitor cu banda
masina cu 2 acumulatori (surubelnite)
motofierastrau
polizor electric
trusa dalti
garden 8l (vermonel)
–paza si securitatea patrimoniului – prin asigurarea patrimoniului (val. 30 mil.), sistemul de efractie (necesara remedierea lui) si serviciul de paza (activitatea personalului de paza desfasurata conform fisei de pontaj, dupa fisa postului, este doar satisfacatoare – consemnarea formala a registrului de paza, nerespectarea orelor de serviciu, absente nemotivate, întârzieri si superficialitate în activitati complementare.
În activitatile gospodaresti nu se respecta planificarea activitatilor de curatenie si întretinere zilnice, saptamânale si lunare; se realizeaza sporadic;
Este necesara accentuarea responsabilitatii personalului de paza si întretinere si consemnarea activitatilor efectuate în rapoartele lunare si în caietul de evidenta.
–s-a cumparat tigla (val. 24.000 RON) pentru acoperisul expozitiei pavilionare – fondurile obtinute prin referat de suplimentare pentru aceasta lucrare (val. de 200 RON) nu s-au cheltuit datorita conditiilor climatice.
Alaturi de veniturile de la buget, la desfasurarea activitatii institutiei au contribuit si resursele complementare, obtinute din sponsorizari (11211 RON) în 2005.
Acestei note de prezentare i se adauga:
-programul manifestarilor cultural-artistice pe 2006;
-situatia veniturilor complementare pe 2005.
 
XXIV.SECTIA SERE SI ZONE VERZI
 
Sectia  Sere si Zone verzi are pe Statul de Functii 38 de posturi, din care 3 posturi de sezonieri, în urmatoarea componenta:
 1 sef sectie
 1 tehnician
 1 se de echipa
 1 gestionar
 34 muncitori, din care:- calificati 30
 necalificati 4
Din  totalul de 34 de muncitori, 1 muncitor este tractorist, 5 muncitori fochisti (iarna) – gradinari (vara), 1 muncitor sofer.
Fiind program de activitate continua, schimbul II si III se face prin rotatie, personalul respectiv executând si paza serei. Aceasta rotatie se executa si în zilele de sâmbata si duminica, personalul primind pentru munca efectuata zile libere.
Activitatea personalului Serei de flori este variata, complexa, dependenta total de anotimpuri.
Întreaga activitate este reflectata în rapoarte de lucru lunare anexate, valoarea totala a lucrarilor fiind de 584.392 RON.
Atributiile personalului constau în urmatoarele:
Sera de flori este formata din doua compartimente a 7 tronsoane. Suprafata totala: 1.764 mp. în care sunt:
  - trandafiri  400 mp.
  - garoafe  160 mp.
  - crizanteme  240 mp.
  - frezii  100 mp.
  - gherbera   60 mp.
  - cale          320 mp.
restul suprafetei este ocupata de plante-mama necesare butasitului de plante tinere si culturi în ghivece:
  - hortenzia   700 buc.
  - cineraria        2.000 buc.
  - ciclamen   400 buc.
  - plante verzi          950 buc
Teren liber din  fata serei: - lucrari de pregatire, amenajare si plantare a terenului cu plante anuale, amenajarea rasadnitelor si plantarea arborilor si arbustilor, în suprafata de 1.200 mp.
În prezent sunt urmatoarele culturi de arbori si arbusti tineri, în total 16.847 buc.:
  - Molid      8.970 buc.
  - Brad         375 buc.
  - Cires salbatic    2.602 buc.
  - Frasin       680 buc.
  - Bucsus     1.861 buc.
  - Tuia         26 buc.
  - Cotonaster       787 buc.
  - Bucsus Sovata        50 buc.
  - Lavanda        30 buc.
  - Trandafiri     1.176 buc.
  - Forstitia       290 buc.
În zonele verzi angajatii sectiei întretin si amenajeaza urmatoarele obiective:
 - gard viu      13.692 m
 - rabate de flori      2.455 buc.
 - covoare florare si ronduri 2.050 mp.
 - plantatii flori      1.815 mp.
 - suprafata gazon    216.600 mp.
 - alei acces     150.040 mp.
 - taieri de corectie la arbori 2.954 buc.
Intretinerea bulbilor de lalele si narcise din parcul Petru Maior, donate de orasul înfratit Vianen.
Lucrarile efectuate în tot timpul anului în zonele verzi din parcuri, cartiere si de pe strazi se reflecta si ele în situatiile de lucrari.
În atributia angajatilor Sectiei Sere si Zone verzi intra întretinerea aparatelor de joaca din cele 15 terenuri de joaca ale municipiului Reghin, de asemenea întretinerea, repararea si vopsirea bancilor de odihna din parcurile Petru maior, Tineretului, parculetul  Iernuteni si str. Mihai Viteazu.
În proprietatea Serei de flori se afla si Pepiniera Hedel, cu o suprafata totala de 1,5 ha.  Aceasta livada se afla lânga Padurea Dedradului si se învecineaza cu livada de pomi fructiferi. Aceasta livada este întretinuta de 1 muncitor cu calul sau personal.
Lucrarile mai importante executate în aceasta pepiniera sunt:
 Martie: scos arbori, împrastiat îngrasaminte;
 Aprilie: arat printre arbori cu calul si curatat arborii;
 Mai: tras cu calul între rânduri, prasit cu sapa;
 Iunie: cosit, reparat gard, copilit si taiat drajoni;
 Iulie: tras cu calul, prasit cu sapa;
 August: tras cu calul, prasit cu sapa
 Septembrie: copilit, curatat drajoni;
De la 1 noiembrie pâna primavara, muncitorul participa la lucrarile din sera.
În prezent, în pepiniera sunt: 7.565 de arbori între 1 si 7 ani , molid 4.000 buc.  si paltin 5.000 buc. plante mama, folosit pentru amenajari de gard viu.
Din aceasta pepiniera se extrag manual aprox. 500 arbori, care sunt plantati de muncitori sau sunt livrati locuitorilor municipiului Reghin.
Din pacate, anual din totalul plantatiilor de arbori si arbusti sunt distruse prin vandalizare un numar apreciabil de arbori.
Personalul muncitor a executat de asemenea în regie proprie un numar de 165 de jardiniere care sunt plantate de 2 ori pe an, si întretinute tot timpul anului.
În perioada primavara, vara, toamna un muncitor este responsabil cu udatul cu furtunul în Parcul Petru Maior, iar tractoristul împreuna cu un muncitor uda cu cisterna toate culturile florale de pe raza orasului.
Doi muncitori golesc zilnic 370 cosuri de gunoi de pe raza orasului, dupa graficul stabilit, întretin zilnic cele doua parcuri de pa raza municipiului, prin actiuni de maturare .
În perioada martie – octombrie, trei muncitori executa de doua ori pe luna, lucrari de cosire mecanica a parcului Petru Maior, a strazilor M. Viteazu, Republicii, Eminescu, si de asemenea se fac cosiri manuale si mecanizate odata pe luna în Parcul Tineretului, str. Sarii, Garii si pe strazile unde este necesar. Cosiri manuale se executa si în cartierele orasului.
În aceasta perioada s-a extins aliniamentul si rabatele de flori. Astfel de aliniamente s-au realizat pe str. Salcâmilor si în cart. Unirii la centura, aici s-au plantat cotoneaster, iris, crin alb, salvia perena, valeriana, anghinarem anthurium, calendula. Prin plantarea acestor plante perene am urmarit realizarea unui peisaj floristic diversificat in functie de anotimp.
Pe strada Iernuteni s-au realizat ronduri de flori cu iris, tagetes, agoranum, alternathera rosie si verde, trandafiri.
Tot prin amenajari de ronduri s-a dat o fata noua zonei din aproprierea podului din cart. Dacia.
În perioada de iarna, începând cu 20 noiembrie, se confectioneaza decorul de iarna, de carciun se monteaza iluminatul festiv, se repara figurinele pentru oraselul copiilor si se decoreaza bradul din Parcul Petru Maior.
 
XXV.SECTIA DRUMURI, PODURI SI TROTUARE
 
Sectia drumuri si poduri din cadrul Primariei Municipiului Reghin are ca principale atributii administrarea si întretinerea retelei stradale, precum si executarea de reparatii a tramei stradale, aleilor si trotuarelor.
În perioada 1 ianuarie 2005-15 martie 2005 s-a continuat activitatea în ture pentru combaterea poleiului si actiuni de dezaperire, perioada în care s-a utilizat 63 to sare gema si 167 to nisip antiderapant.
Tot în aceasta perioada au început lucrarile de reparatii la statia de producere a mixturilor asfaltice, actiune care a continuar pâna la sfârsitul lunii aprilie.
În cursul anului 2005 s-au efectuat reparatii cu 6043 to piatra concasata pe un numarn de 56 strazi (cele prevazute în program) si cu 2000 to de balastru pe un numar de 14 strazi.
Începând cu 14 mai 2005 au început lucrarile de reparatii cu mixturi asfaltice lucrari care au continuat pâna la 15 noiembrie 2005. 
În aceasta perioada s-au efectuat lucrari de reparatii dupa cum urmeaza:
Nr.    Denumire             Suprafata      Cantitate                      
crt.    strada                     (mp)            (to)
1 Gurghiului                   1300            121,3
2 Pomilor                        400              33
3 Bradului                       450              44
4 Toamnei                      507              46
5 Petru Maior                   66,7              6,3
6 Balcescu                      200              14,7
7 Apalinei                     1433             131
8 Calarasi                     1200             110
9 Mihai Viteazu              1509            145,2
10 Pandurilor                 3000            298
11 Iernuteni                  1814            153,2
12 Parcul Tineretului        257              24,2
13 Râului                       1157            111
14 Petru Maior               3000            295
15 Spitalului                    672               62
16 Mihai Eminescu           415              54
17 Sarii                          990              62
18 Garii                        1200            120
19 Cart. Mihai Viteazu      600              59
20 Rodnei                       600             59
21 Libertatii                    140              13
22 Iernuteni                 1200             102
23 Bucegi                      150               13
24 Apelor                      244               23
25 Brândusei                 510               43
26 Vânatorilor-
      Dedradului              2100            189
27 Parcare M. Viteazu       480              46
28 Parcare Evora              231              22
29 Nucului                       209              20
30 Dedradului                1000              92
31 Verii                          400               35
32 Chimicale                   160               26
 TOTAL:                      26688            2382
 
Folosindu-se bordurile recuperate s-au bordurat dupa cum urmeaza:
-Str. Terasei  300 ml
-Str. Apelor  57 ml
-Str. Sarii  140 ml
-Str. Pomilor  135 ml
-Str. Porumbei 360 ml
  TOTAL: 992 ml
În toata perioada a anului 2005 s-au executat îmbracaminti asfaltice noi dupa cum urmeaza:
1.Str. Porumbei  1700 mp  275 to
2.Str. Terasei  1643 mp  155 to
3.Str.Vânatorilor 5600 mp  508 to
4.Str. Castelului  1200 mp  180 to  
5.Str. Iernuteni 600 mp  77 to
 TOTAL:  10.743 mp  1.195 to
În perioada anului 2005 s-au folosit 3800 to mixturi asfaltice pentru reparatii strazi precum si pentru îmbracaminti asfaltice noi.
În afara lucrarilor aratate mai sus în cursul anului 2005, angajatii Sectiei Drumuri si Poduri au mai efectuat urmatoarele:
1.Podete tubulare pe strazile:
-Mihai Eminescu
-Vasile L. Pop
-Axente Sever
-Gradinarilor
-Margaretelor.
2.Ridicat, repartitionat, consolidat capace camine apa menajera pe strazile:
-Râului + Balcescu  buc. 3
-Pomilor   buc. 8
-Bujorului   buc. 2
-Porumbei   buc. 12
-Verii    buc. 2
-Vânatorilor   buc. 19
-Apalinei   buc. 2
-Iernuteni   buc. 2
-Terasei   buc. 8
  TOTAL:  buc. 59
3.Reparat pavaj (demontat, bordurat, reparat) strazi cu piatra cubica:
-Str. Liliacului  1500 mp
-Str. Izvorului   1200 mp
4.Scarificari, frezari drumuri si reprofilari din material recuperat (deseuri asfalt din frezare):
-Str.Noua   2700 mp
-Str. Carpati    4200 mp
-Str. Câmpului   6300 mp
-Str. Salcâmilor  2700 mp  
(bloc nefamilisti)
-B-dul Unirii   3000 mp
  (între blocuri)
5.Taiat acostamente, curatat pe strazile:  
-Pandurilor   1500 ml 160 mc
-Vânatorilor   1200 ml 120 mc
-Dedradului   2000 ml 200 mc
-Râului    1400 ml 140 mc
-Mihai Viteazu   2400 ml 240 mc
6.Sapat si curatat santurile pe strazile:
-Pandurilor   1500 ml 600 mc
-Caraiman   700 ml 280 mc
-Vânatorilor   650 ml 260 mc
-Pometului    300 ml 120 mc
-Apalinei   200 ml 80 mc
7.Executat zid de sprijin si latit drumuri:
-Str. Iernuteni     150 ml 
-Cart. M. Viteazu (iesire Terasei)  20 ml.
În afara de aceste lucrari s-au mai executat urmatoarele:
-demontat, curatat, vopsit, remontat glisiere si stâlpi sustinere pe o lungime de 160 ml (cca 40 glisiere);
-reparat, tencuit, vopsit zid de trecere între str. Bucegi si cart. Rodnei lung de 20 ml si înalt de 2 m;
-diverse lucrari de înlaturare a efectelor inundatiilor din 17-18 august 2005 pe strazile Verii, Toamnei, Cetatii, Rozmarinelor, Licurici, Subcetate, Sarii, Iernii;
-s-au montat 50 buc. indicatoare de orientare si 20 buc. indicatoare;
-s-a amenajat zona verde, bordurat, asfaltat trecere în zona Dacia;
-amenajat, pietruit, parcare cart. Fagaras.
În cadrul Sectiei au existat preocupari pentru recuperarea materialelor rezultate în urma lucrarilor de investitii cum ar fi:
-reziduri de asfalt  aprox. 300 to
-piatra, pavaj mare  aprox. 100 mc
-piatra pavaj mic  aprox. 10 mc
 
     Consider ca obiectivele si actiunile enumerate  mai sus  sunt utile si acopera o buna parte a problematicii municipiului nostru.  Desigur, suntem constienti  de întârzierile  inerente  care pot aparea în demararea sau pe parcursul derularii acestora ,  întârzieri care pot fi minimizate printr-o colaborare eficienta între directiile primariei, precum si între Primaria municipiului Reghin si institutiile care pot contribui la realizarea obiectivelor propuse. În acest sens, facem apel la populatia municipiului Reghin si la domnii consilieri sa vina în sprijinul nostru cu sugestii si propuneri  privind realizarea activitatilor si obiectivelor propuse.                                                      
     Va asigur ca prin actiunile sale, Primaria municipiului Reghin, va continua sa serveasca interesului public, pentru bunastarea cetatenilor.
 
 
PRIMAR, 
Ing. Nagy András